Fotbal: Alex Ferguson crede că nu exista echilibru la Real Madrid

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbal: Alex Ferguson crede că nu exista echilibru la Real Madrid

Antrenorul clubului englez de fotbal Manchester United, Alex Ferguson, a apreciat că "angajarea de jucători vedetă nu este o garanţie a succesului", referire clară la semnăturile lui Cristiano Ronaldo şi Kaka la Real Madrid în interszon, ironizând astfel din nou clubul spaniol.

Clubul spaniol a cheltuit mult pentru a cumpăra cei doi jucători, ca şi pe francezul Karim Benzema, dar echipa madrilenă s-ar putea găsi într-un dezechilibru, previne tehnicianul scoţian.

"Situaţia aceasta mă face să mă gândesc la un club al anilor 1950, Sunderland, care a cheltuit atâţiea bani încât era supranumit 'clubul Băncii Angliei', dar nu a câştigat nimic, iar în cele din urmă a retrogradat", a spus Ferguson.

"Eu nu spun acum că Real va retrograda, dar va fi complicat pentru ei să găsească un bun echilibru în echipă. N-aş vrea să fiu antrenorul lor, să fiu în locul lui Manuel Pellegrini, în momentul alcătuirii primei echipe, cu toate aceste individualităţi. I-am atras atenţia lui Cristiano Ronaldo că riscă să joace mijlocaş, pentru că nu au".

Real Madrid a cheltuit peste 200 milioane de euro în această vară, dintre care 65 pentru Kaka şi 93 pentru portughezul Cristiano Ronaldo.