Fostul star al lui Liverpool, John Arne Riise, şi fiica acestuia şi-au petrecut noaptea în spital, după un accident auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul star al lui Liverpool, John Arne Riise, a fost implicat într-un accident de maşină, în Norvegia, fiind internat peste noapte, împreună cu fiica sa de 19 ani, anunţă „Liverpool Echo“ .

„Suntem amândoi bine şi am părăsit spitalul, după o noapte în care am fost ţinuţi sub observaţie“, a transmis John Arne Riise, acum în vârstă de 39 de ani.

Fostul fotbalist a părăsit suprafaţa şoselei marţi seară, pentru a evita un obstacol. În maşina lui John Arne Riise se afla şi fiica acestuia, Ariana (19 ani). Chiar dacă maşina a fost serios avariată, atât fostul sportiv, cât şi fiica sa, erau conştienţi la sosirea ambulanţei şi nu au fost răniţi grav.

Riise s-a retras în 2016, după ce a evoluat la echipe precum AS Monaco, AS Roma sau Liverpool. În 2005, norvegianul a câştigat Liga Campionilor cu Liverpool, după o finală memorabilă cu AC Milan, în care englezii au revenit de la 0-3 pentru a cuceri trofeul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine