Florin Prunea refuză Dinamo pentru CSMS Iaşi: „Nu pot să-i las pe oamenii ăştia în mijlocul drumului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Prunea a refuzat Dinamo FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Dinamo / Florin Prunea a refuzat o colaborare cu echipa din Ştefan cel Mare, preferând să rămână în funcţia de preşedinte executiv la CSMS Iaşi.

Unul dintre principalele obiective ale finanţatorului Ionuţ Negoiţă era aducerea fostului jucător al lui Dinamo pentru a ajuta la conducerea clubului. Răspunsul lui Florin Prunea a dezamăgit aşteptările oficialului alb-roşilor, acesta preferând să rămână la CSMS Iaşi.

"A discutat cu domnul Negoiţă şi i-am explicat că am un proiect început la Iaşi şi nu plec la Dinamo. Normal că a fost o mare onoare pentru mine, ca fost dinamovist, oferta primită. Chiar sunt legat sufleteşte de tot ceea ce am început la Iaşi şi, cel puţin până în vară, nu vreau să plec. Am investit mult emoţional în acest club şi vreau să rămân să ajut Iaşul să se menţină în prima ligă. Îmi pare rău că a trebuit că a trebuit să îl refuz pe Ionuţ, dar am o treabă de terminat la Iaşi, nu pot să-i las pe oamenii ăştia la mijlocul drumului“, a declarat Florin Prunea pentru Mediafax. 

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă