Fisuri în corectitudinea australiană: Vaccinare la chiuvetă, anchetată la un jucător de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex De Minaur

Australienii s-au mândrit că la ei regulile sunt respectate cu sfinţenie, când acel fiasco al expulzării lui Novak Djokovici a făcut înconjurul lumii. Se pare însă că, într-adevăr, orice pădure are şi uscăciuni.

„Regulile sunt reguli“, a fost sloganul autorităţilor australiene, în cazul expulzării lui Novak Djokovici, înainte de primul Grand Slam al anului. 

Ce-i drept, acum, la mai bine de o lună de la acel episod, s-a aflat, oficial, care a fost motivul expulzării sârbului, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Şi se pare că regulile au şi fost, totuşi, „driblate“ de nişte participanţi la Australian Open 2022. Printre care australianul Alex De Minaur (23 de ani, 32 ATP). Vorbim despre cel mai bine clasat jucător australian din ierarhia mondială.

Potrivit „The Guardian“, tânărul De Minaur e acum anchetat de poliţia din Spania, unde e stabilit, în legătură cu un amplu caz de vaccinare „la chiuvetă“ în care sunt vizate vedete şi personaje importante din Spania. Potrivit jurnaliştilor britanici, poliţia spaniolă a şi confirmat, oficial, că Alex De Minaur se află printre cei anchetaţi.

În ciuda acestor informaţii, jucătorul de tenis a negat vehement aceste acuze: „Nu sunt cercetat, aşa cum s-a sugerat. Numele meu apare în această poveste pentru simplul motiv că am fost internat, la un moment dat, la acel spital (n.r. - unde s-ar fi făcut vaccinare la chiuvetă). Vreau să clarific lucrurile sută la sută: mi-am primit a doua doză de vaccin şi certificatul meu de vaccinare e valid, corect şi autentic. Toţi oamenii din jurul meu, inclusiv familia mea, sunt vaccinaţi“.

În vara anului trecut, Alex De Minaur a ratat Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, exact înainte de eveniment. 

Potrivit regulamentului ATP, dacă cineva e găsit cu un certificat fals de vaccinare, el riscă o amendă de până la 100.000 de dolari. În plus, poate primi o suspendare de până la 3 ani de la turneele ATP.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump