Fiorentina nu-l vrea pe Adrian Mutu: "Noi îl luasem pentru FC Pune City"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu a jucat ultima dată la Petrolul

Adrian Mutu şi-a reziliat contractul cu Petrolul pe 26 septembrie, sperând că va putea evolua în Super Liga Indiană, unde Pune City îl aştepta cu un salariu de 500.000 de euro pe trei luni.

Mutu n-a mai ajuns acolo, din cauză că nu şi-a reziliat la timp contractul cu gruparea ploieşteană. "Mutu s-a aflat sub contract cu Petrolul mult timp după încheierea perioadei de transferuri, pe 31 august, iar cererea sa de transfer trebuia facut inainte de aceasta dată. Doar jucatorii care si-au reziliat de comun acord contractul cu echipele lor inainte de incheierea perioadei de mercato sunt acum eligibili pentru un transfer", a declarat un oficial Indian citat de Times of India. Partea şi mai proastă pentru Mutu este că nici Fiorentina, club care deţine 15 % din acţiunile de la Pune City nu-l vrea în lot, în ciuda declaraţiilor necontentite de dragoste pe care Mutu le face la adresa florentinilor. "Noi l-am luat pentru Pune, nu s-a pus problema sa joace la Fiorentina. Au fost probleme birocratice care au făcut ca toată afacerea să pice", a declarat directorul sportiv Daniele Prade la Sky Sport Italia. 

Nici Petrolul nu-l mai vrea

În aceeaşi notă s-a situat şi declaraţia patronului Andrea Della Valle, care a fost întrebat de presa italiană despre venirea lui Mutu: "Mutu? Nu e o afacere fezabilă!", a spus bossul toscanilor. Fotbalistul de 35 de ani are uşile închise şi la Ploieşti, patronul "lupilor", Dan Capră afirmând că e exclus ca jucătorul să se întoarcă la Ploieşti. "El a cerut rezilierea contractului. Am încheiat toate conturile cu Mutu!" În aceste condiţii, Mutu va fi nevoit să-şi caute o altă echipă din iarnă, când va împlini 36 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani