FINALA CM 2014. Argentina şi Germania s-au întâlnit de 20 de ori. Premiera care se înregistrează astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la finala din 1990, ultima jucată între cele două naţionale

Argentina şi Germania se vor întâlni pentru a treia oară în finala Cupei Mondiale, astăzi, de la ora 22.00 (TVR 1). Prima dată au câştigat sud-americanii, a doua oară nemţii. Germania are trei titluri mondiale în palmares, Argentina doar două.

Germania – Argentina va intra oricum în istorie fie doar şi pentru că va deveni singura finală care se reeditează de trei ori. 

Până acum acest duel al celor doi „grei” ai fotbalului mondial era la concurenţă cu Brazilia – Italia (finale în 1970 şi 1994), dar pentru că nemţii şi argentinienii se vor întâlni a treia oară, duelul lor poate fi numit „Clasicul Cupei Mondiale”. 

Raportat la ce s-a întâmplat în cele două finale precedente, Argentina şi Germania sunt pe picior de egalitate. În 1986 au învins sud-americanii, în Mexic, în 1990 au bătut nemţii, în Italia. A fost pentru prima dată când finala a fost aceeaşi la două ediţii consecutive.

În 1986, la Mexico City, Argentina trecea de Germania cu 3-2. A fost un meci pe muchie de cuţit, pentru că „pumele” s-au văzut prea rapid învingătoare şi după ce au condus cu 2-0 în minutul 57 (goluri Brown şi Valdano), Germania, pe atunci RFG, a egalat prin Rumnenigge (74) şi Voller (81). Victoria s-a născut din geniul lui Maradona, care a inventat o pasă luminosă pentru Burruchaga şi acesta a stabilit scorul final în minutul 84.

Scenariul nu s-a mai repetat peste patru ani, la Roma, deşi mulţi dintre actori au fost aceeaşi. Carlos Bilardo, pe banca Argentinei, Franz Beckenbauer, pe banca Germaniei. Pe teren, din nou Maradona, Burruchaga, Olarticoechea, Ruggeri, Batista, de o parte, Mattheus, Brehme, Berthold, Voller, Littbarski, de cealaltă parte, plus alţi jucători nou-veniţi în cele două naţionale. Germania a învins Argentina cu 1-0. A marcat Andreas Brehme, în minutul 85, dintr-un penalty destul de uşor acordat, iar Beckenbauer a devenit al doilea om din lume care a luat titlul mondial atât ca jucător (1974), cât şi ca antrenor (1990), după brazilianul Mario Zagallo (campion ca jucător în 1958 şi 1962 şi ca antrenor în 1970).

Acestea au fost cele mai importante confruntări dintr-un total de 20 de meciuri consemnate în istoria duelurilor Argentina – Germania. Bilanţul este favorabil „pumelor”, care au învins de nouă ori, în vreme ce nemţii au doar şase victorii, cinci partide terminându-se la egalitate. La golveraj este însă egalitate perfectă: 28-28. 

Argentina şi Germania s-au întâlnit însă şi la ultimele două Mondiale, în 2006 şi 2010, de fiecare dată în sferturi. Şi tot de fiecare dată a câştigat Germania. În 2006, la penaltyuri, în 2010 cu un categoric 4-0, administrat de echipa lui Joachim Low formaţiei antrenate atunci de Maradona. 

Meciul a prilejuit şi o mică răzbunare a lui Thomas Muller, care fusese umilit de Maradona în martie 2010, după un amical între cele două echipe. Cei doi s-au întâlnit în sala de conferinţe, dar argentinianul n-a vrut să vorbească de faţă cu Muller, întrebând: „Cine este acest copil de mingi?”. „Copilul de mingi” avea să deschidă scorul în partida oficială disputată patru luni mai târziu, în care nemţii i-au umilit pe argentinieni.  

Argentina şi Germania la CM 2014

Meciuri jucate: 6-6

Goluri înscrise: 17-7

Goluri primite: 3-3

Şuturi pe poartă: 88-94

Pase reuşite: 3421 - 2928

Faulturi comise: 71-64

Cartonaşe galbene: 4-6

Distanţa alergată pe meci: 116 km -113,9 km

Vezi şi 

CM 2014 Brazilia - Germania 1-7. Nemţii au „şters pe jos” cu naţionala ţării gazdă, marea favorită

VIDEO Imagini spectaculoase! Cum va arăta mingea finalei Cupei Mondiale

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"