Final incendiar la MotoGP: avem campionul mondial din 2015 după un duel dramatic între Lorenzo şi Rossi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima cursă a anului, cea de la Valencia, s-a disputat duminică, însă ea a început de săptămâna trecută, după incidentul care l-a trimis pe Rossi pe ultimul loc la grila de start.

Spaniolul Jorge Lorenzo (Yamaha, 28 de ani) a câştigat al treilea titlu mondial din carieră, după cele din 2010 şi 2012. 

La ultima cursă a anului, la Valencia, Lorenzo a plecat din pole-position, spre deosebire de rivalul său la titlu, Valentino Rossi (Yamaha, 36 de ani), retrogradat la ultimul loc. Până la final, Lorenzo şi-a păstrat locul 1, în timp ce Rossi s-a clasat pe 4, insuficient pentru a câştiga titlul mondial. În ierarhia finală, Lorenzo a strâns 330 de puncte, iar Rossi 225.

„Sunt extrem de fericit că am reuşit să câştig acest titlu. Am câştigat pentru Yamaha şi pentru ţara mea, Spania. Îi mulţumesc echipei, a făcut o treabă foarte bună. Sunt foarte mândru de performanţa mea“, a declarat Lorenzo la Digi Sport, postul care a transmis cursa de la Valencia în România.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video