File de istorie. Ziua în care Nadia a „arestat“ patru medalii de aur şi a devenit regina Europei VIDEO

3 mai 1975 este una dintre zilele de referinţă ale carierei Nadiei Comăneci. „Zeiţa“ care avea să rescrie istoria gimnasticii „devenea campioană absolută a Europei cu patru medalii de aur la individual compus, bârnă, sărituri şi paralele şi o medalie de argint la sol“, anunţă „Muzeul Sportului“.

Campionatele Mondiale se desfăşurau în Norvegia, la Skien, iar Nadia avea doar 13 ani. Era prima sa apariţie şi prima mare lovitură pe scena gimnasticii internaţionale. A fost, totodată, ediţia de Europene la care Nadia Comăneci a câştigat cele mai multe medalii: în 1977 a câştigat două titluri (individual compus şi paralele), iar în 1979 - alte trei medalii de aur (individual compus, sărituri şi sol).

Născută în Oneşti, Nadia Comăneci devenea atunci un reper al gimnasticii mondiale, la o ediţie la care Ludmila Turişceva (URSS) pornea mare favorită, dar avea să câştige doar o medalie de bronz, la sol, terminând pe patru la individual compus. Un an mai târziu, la Montreal, Nadia avea să obţină prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Când şi-a încheiat cariera, Nadia Comăneci adunase nouă medalii la Jocurile Olimpice (dintre care cinci de aur), patru medalii la Campionatele Mondiale (două de aur) şi 12 medalii la Campionatele Europene (opt de aur).

Sunt convinsă, absolut connvinsă, că Turişceva a fost învinsă încă înainte de concurs. Am studiat-o cu atenţie la încălzire, în sala specială de lângă cea de concurs. Se uita cu insistenţă la Nadia. Aş putea spune că era, într-un fel, visătoare. Nadia lucra extraordinar, plutind ca un cosmonaut în cabina sa eliberată de gravitaţie. Turişceva a înţeles atunci, mai devreme decât toţi ceilalţi membri ai delegaţiei sovietice, şi chiar înaintea antrenorului său, că partida e pierdută. Această mare campioană, care a ştiut să lupte întotdeauna, a cedat în seara aceea de 3 mai 1975. însemnările antrenoarei Anastasia Ionescu-Alba, preluate de Ioan Chirilă în cartea „Nadia“

Publicul a avut o reacţie formidabilă în tot timpul campionatelor şi după 'ultimul gong'. Sala ardea, literalmente. Comentatorii întindeau mâinile simultan, pentru a cere cuvântul. Îşi ciocneau microfoanele ca baionetele. Era o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a nu pierde nimic din declaraţia Nadiei. Şi, deodată, ca la un semnal, s-a făcut linişte. Şi s-au auzit cuvintele Nadiei. Molcome, moldoveneşti, ca vocea Lizucăi din 'Dumbrava minunată'. Am auzit doar o frântură: <<Am muncit mult, încă de la şase ani>>. Vorbea gura, vorbeau ochii. Apoi Nadia şi-a coborât pleoapele, puţin stingherită de vâlva care se face şi n-am mai auzit nimic. însemnările antrenoarei Anastasia Ionescu-Alba, preluate de Ioan Chirilă în cartea „Nadia“