Federer, afectat de eliminarea timpurie de la Doha! Decizie radicală a elveţianului: „E mai bine pentru mine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotul lider ATP, Roger Federer şi-a anunţat retragerea din turneul de 500 de puncte de la Dubai, după ce a fost eliminat în sferturi, la Doha.

Elveţianul (6 ATPi) a fost al doilea favorit al turneului care se joacă în această săptămână la Doha, prima competiţiei oficială la care a participat după cele 14 luni de absenţă din circuitul profesionist. Federer a câştigat greu meciul din optimi (a avut tur liber în runda inaugurală) scor 7-6 (8), 3-6, 7-5, cu britanicul Daniel Evans (28 ATP), şi a fost învins în sferturi, scor 3-6, 6-1, 7-5, de georgianul Nikoloz Basilaşvili (42 ATP), într-o partidă în care a ratat o minge de meci.

Într-un mesaj postat pe contul personal de Twitter, Roger nu şi-a ascuns satisfacţia că a reuşit să se întoarcă pe terenul de tenis, dar consideră că pregătirea sa fizică este deficitară. Drept consecinţă, sportivul a anunţat că a decis să se retragă de la următorul turneu la care era înscris, cel de la Doha. 

"A fost minunat să revin în circuit, m-am bucurat de fiecare minut jucat din nou în Doha. Îi mulţumesc mult celei mai bune şi loiale echipe care m-a ajutat să ajung aici. Am decis că este mai bine pentru mine să mă întorc la antrenamente şi, ca urmare, am hotărât să mă retrag din turneul de la Dubai, de săptămâna viitoare. Am venit de atât de departe încât mă bucur că am putut juca două meciuri de trei seturi. Încă nu sunt sută al sută, văd asta, simt asta. Dar scopul este să fiu sută la sută pentru sezonul de iarbă", a scris jucătorul care va împlini 40 de ani în luna august.

Federer a anunţat deja că nu va participa nici la turneul Masters 1000 ATP de la Miami (Florida), programat la finalul acestei luni

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul