Federaţia Română de Kempo a semnat un protocol special cu Liga Tineretului Creştin Sportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo, a organizat la începutul acestei săptămâni o conferinţă de presă, în cadrul căreia a anunţat că forul pe care îl reprezintă a semnat un protocol cu Liga Tineretului Creştin Sportiv din România, condusă de Cristian Butaru.

Prin această iniţiativă, cele două organizaţii vor încerca să sprijine persoanele defavorizate sau aflate în situaţii critice. De asemenea, vor fi concepute proiecte şi programe comune de promovare a unor forme şi metode de menţinere şi îmbunătăţire a stării de sănătate a practicanţilor de discipline sportive. 

„Ca urmare a acestui parteneriar, sportivii de azi şi mâine ai României vor avea de câştigat atât din punct de vedere al carierei lor sportive dar şi spiritual“, a declarat Cristian Butaru, presedintele Ligii Tineretului şi Creştin Sportiv din România (LTCSR) şi al Agenţiei Independente „Dalban Press“. La conferinţa de presă organizată la sediul Federaţiei Române de Kempo a participat şi Andrei Emanuel Butaru, coordonator de tineret al LTCR.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”