Fără Halep, România bifează un record negativ: Avem lista care arată căderea noastră

0
Publicat:

Deși French Open e în plină desfășurare, se apropie cu pași rapizi și următorul Grand Slam al anului, Wimbledon. Calificările încep de pe 26 iunie, iar partidele de pe tabloul principal se vor juca, în perioada 3-16 iulie.

Potrivit jurnalistului freelancer, Daniel Radu, listele de înscriere au fost finalizate și, în lipsa Simonei Halep (31 de ani, 35 WTA), România va avea cei mai puțini jucători în competiție din ultimii ani: doar șapte! Pe tabloul principal au fost acceptate Irina Begu (27 WTA), Sorana Cîrstea (32 WTA), Ana Bogdan (63 WTA) și Jaqueline Cristian (129 WTA). Ultima a profitat de clasamentul ei protejat, 65 WTA, pe care l-a avut în momentul accidentării care a ținut-o pe tușă, timp de 6 luni, în 2022.

La cele patru tricolore enumerate mai sus se vor adăuga sportivii care vor evolua în calificările de la Roehampton: Nicholas David Ionel (196 ATP), Gabriela Ruse (157 WTA) și Irina Bara (186 WTA). O altă româncă, Miriam Bulgaru (238 WTA), ar avea nevoie de 23 de retrageri, pentru a se alătura celor trei.

Începând din 2007, România a avut tot timpul minimum opt reprezentanți pe tablourile de simplu de la Wimbledon, recordul fiind stabilit în 2021, cu 12 fete și un băiat.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”