Fabrica de trofee: Cristiano Ronaldo şi Zidane duc Realul într-o nouă „galaxie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Real Madrid şi-a adăugat în palmares şi Campionatul Mondial al cluburilor, după o finală dramatică împotriva japonezilor de la Kashima Antlers, 4-2 după prelungiri.

Niponii au condus cu 2-1 şi au avut ocaziile mai clare, însă hat-trickul reuşit de Cristiano Ronaldo a îndreptat finala spre deznodământul aşteptat.

Real Madrid îşi continuă cursa spre istorie, bifând contra japonezilor de la Kashima Antlers a 37-a partidă oficială consecutivă la capătul căreia gruparea “blanco” iese de pe teren neînvinsă. Benzema a deschis scorul în minutul 9, dubla lui Shibasaki (44, 52) a răsturnat situaţia, însă Ronaldo a repus lucrusile în ordine, cu trei goluri (60, 98 şi 104), primul fiind reuşit din penalty. Japonezii rămân cu meritul de a fi împins meciul de pe arena din Yokohama în prelungiri, ba chiar niponii au avut două ocazii clare la 2-2 şi au fost privaţi de şansa de a juca în superioritate, după ce Sergio Ramos a fost iertat de eliminare în minutul 90.

Este al doilea Campionat Mondial al cluburilor pe care Realul îl cucereşte, după cel din 2014, însă ce uimeşte mai mult este parcursul fantastic al madrilenilor. Din aprilie şi până acum acum, de la eşecul cu Wolfsburg din sferturile Ligii Campionilor, galacticii nu au mai pierdut niciun meci oficial, şi au adăugat în vitrina celui mai galonat club din lume încă trei trofee: Liga Campionilor, Supercupa Europei şi acum Campionatul Mondial al cluburilor.

În spatele acestei serii fabuloase, de 37 de jocuri fără eşec, figurile a două persoanaje ies în evidenţă. Unul este Zinedine Zidane, antrenorul care în 11 luni a câştigat trei trofee, egalând astfel palmaresul lui Mourinho la Real, care a pus mâna tot pe trei cupe, însă în trei ani petrecuţi pe Santiago Bernabeu. Interesant este că francezul şi-a adjudecat cele trei trofee la capătul a trei finale care au avut nevoie de prelungiri sau de lovituri de departajare.
Şi vorbim, bineînţeles, de Cristiano Ronaldo, MVP-ul partidei de ieri, care încheie anul cu cinci distincţii: Balonul de Aur, campion european cu Portugalia şi trei trofee cu Real Madrid (Liga Campionilor, Supercupa Europei şi CM al cluburilor).  Venit în 2009 pe Stantiago Bernabeu, Ronaldo a ajuns la nouă trofee cu cucerite cu Real şi este cel mai prolific jucător din istoria clubului, cu 380 de goluri marcate în 367 de partide.
Arbitri au folosit reluări video
La Mondialul cluburilor din acest an s-a folosit în premieră arbitrajul video, care a şi condus la modificarea a două decizii. Astfel, în semifinala dintre Atletico Nacional şi Kashima Antlers, jocul a fost oprit în minutul 30 la semnalizarea arbitrului adiţional care, aflat pe margine, a urmărit meciul pe un monitor şi i-a transmis centralului că se impune un penalty pentru japonenezi. Maghiarul V iktor Kassai a urmărit şi el faza şi a decis să acorde 11 metri. De asemenea, la semifinala dintre Real Madrid şi Club America de Mexic, lui Ronaldo i s-a anulat un gol pe motiv de ofsaid, însă după consultarea imaginilor arbitri au revenit şi au validat reuşita.


5 milioane de dolari a câştigat Realul după victoria de ieri, japonezilor le vor reveni 4 milioane


CM al cluburilor
Finala
Real Madrid (Spania) – Kashima Antlers (Japonia) 4-2
Finala mică
Atletico Nacional (Columbia) – Club America (Mexic) 6-5
după lovituri de departajare
Semifinale
Kashima Antlers – Atletico Nacional 3-0
Real Madrid – Club America 2-0

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate