Experimente periculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Permutările Anjei Andersen au început să fie criticate după ce Oltchim a cedat incredibil pe final în deplasarea cu Itxako, care a câştigat la limită, 26-25 în ultimele secunde. Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, consideră că astfel de schimbări radicale în meciurile de Liga Campionilor pot fi periculoase, dovadă rezultatul din Spania.

Valeria Beşe pivot, Valentina Elisei inter, Tereza Pâslaru în poartă încă din primul minut şi Cristina Neagu în rol de distribuitor, cu interdicţie în continuare de a arunca la poartă. Meciul de la Itxako a fost o nouă sesiune de experimente în lotul Oltchimului, care în cele din urmă s-a întors pe final de meci chiar împotriva celei care a pus totul la cale, Anja Andersen.

„Este mult prea devreme pentru a trage concluzii şi părerea mea trebuie să fie luată în aceste circumstanţe. Însă mi se pare puţin deplasat ca la o echipă de asemenea nivel să se permită astfel de experimente în cea mai importantă competiţie la care participă", a declarat Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal. „Dacă vrei să joci cu Beşe pivot sau cu Elisei inter, poţi să faci acest lucru în partidele de campionat, acolo unde oricum defilezi, indiferent de adversar. Dar în Liga Campionilor, unde toată lumea este cu ochii pe tine şi fiecare rezultat poate fi decisiv, nu poţi face asemenea schimbări radicale", a mai adăugat şeful handbalului românesc.

Andersen n-are ce căuta la naţională

Deşi a considerat benefică sosirea Anjei Andersen în România, pe care o consideră o profesionistă, Gaţu are temeri în ceea ce priveşte realizarea unui proiect pe termen lung la Oltchim cu daneza la conducere. „Ştiu că a mai avut probleme pe unde a mai antrenat. S-a certat şi cu federaţia daneză, şi cu cea sârbă", a precizat preşedintele FRH.

Acesta a negat orice posibilitate ca  Andersen să antreneze echipa tricoloră, aşa cum sugerase antrenorul danez Christian Dalmose. „Naţionala feminină are un antrenor, care şi-a îndeplinit obiectivul şi n-avem nevoie să schimbăm selecţionerul. Iar ideea că antrenorul de la Oltchim ar putea pregăti şi naţionala aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani nu este un argument. Atât Tadici, cât şi Voina au fost mai întâi numiţi antrenori la naţională şi după aceea au ajuns şi la Oltchim", a mai spus Gaţu.

Coşmarul finalurilor de meci

Fanii handbalului românesc au retrăit sâmbătă seară coşmarul din meciul cu Algeria de la Campionatul Mondial masculin, atunci când tricolorii au pierdut în ultima secundă. Acum, Oltchim a condus şi la şase goluri în repriza secundă, 21-15, însă a primit golul decisiv când mai erau trei secunde de joc, de la cea mai bună jucătoare a adversarelor, rusoaica Emilya Turey. „Este o meteahnă care cuprinde şi echipele de club româneşti, chiar dacă elementele sunt puţin diferite. Nu au fost capabile să menţină acea diferenţă, însă explicaţiile trebuie să le găsească cei din conducerea clubului", a mai precizat Cristian Gaţu.  

Interesant este că la un time-out din finalul partidei, antrenorul spaniol Ambros Martin le-a adus aminte jucătoarelor sale de revenirea Spaniei în partida cu Franţa, din grupele mondialului masculin. Atunci, ibericii au fost conduşi şi cu opt goluri, dar au terminat la egalitate cu echipa care în cele din urmă avea să cucerească titlul mondial.

"Mi se pare puţin deplasat ca la o echipă de asemenea nivel să se permită astfel de experimente în cea mai importantă competiţie la care participă."
Cristian Gaţu preşedinte, FR Handbal

Programul meciurilor

Buducnost - Krim Ljubljana (s-a disputat după închidere ediţiei)
Oltchim Râmnicu Vâlcea - Krim Ljubljana (20 februarie )
Itxako Navarra - Buducnost  (20 februarie )
Krim Ljubljana - Buducnost  ( 4 martie) 
Oltchim Râmnicu Vâlcea - Itxako Navarra (6 martie )
Itxako Navarra - Krim Ljubljana  (12 martie)
Buducnost - Oltchim Râmnicu Vâlcea  (13 martie )
Krim Ljubljana - Oltchim Râmnicu Vâlcea  (19 martie )
Buducnost - Itxako Navarra  (20 martie)

Ioan Gavrilescu a luat foc după meci!

Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a trecut printr-o criză de nervi sâmbătă, după meciul pierdut de campioana României. „Nu ştiu dacă a fost greu, dar ştiu sigur că e nepermis să se piardă aşa un meci. Eu nu-mi amintesc să fi avut noi vreun meci în care să conducem cu 5-6 goluri în ultimul sfert de oră şi să pierdem. Credeam că batem la 10 goluri, când am văzut că facem scor. Nu am înţeles nimic din ce s-a întâmplat, nu am o explicaţie, dar când ai condus cu 6 goluri, e nepermis să pierzi aşa. Sper să n-am dreptate, dar această înfrângere ne-ar putea costa calificarea în semifinale", a declarat Ioan Gavrilescu, pentru Mediafax.

Clasament

1. Krim Ljubljana    1    1    0    0    36-26    4    2
2. Oltchim Rm. Vâlcea    2    1    0    1    46-46    0    2
3. Itxako Navarra    2    1    0    1    52-55    -3    2
4. Buducnost    1    0    0    1    20-21    -1    0
* primele două clasate se califică în semifinale

Marcatoare: Itxako .....................................................................................................................26
Turey 9, Barbosa 6, Martin Berenguer 6, Fernandez 1, Barno 1, Tervel 1, Pinedo 1, Extremado 1.
Oltchim.................................................................................................25
Ozel 8 goluri, Nechita 7, Elisei-Ardean 5, Neagu 1, Managarova 1, Beşe 1, Stanca 1, Manea 1.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi