EXCLUSIV Burleanu spune că FRF a trimis imnul cu versul „Pe ei, pe mama lor“ la UEFA: ce răspuns a venit de acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu

Difuzarea unei melodii care n-are nimic în comun cu spiritul fair-play-ului ar putea avea consecinţe grave pentru tricolori după partida România - Ungaria (sâmbătă, ora 19.00, TVR1). Tocmai de aceea, „Adevărul“ i-a adresat două întrebări preşedintelui FRF, una referitoare la ce riscă România.

Scandalul creat în jurul imnului echipei naţionale de fotbal ia amploare. Mai grav e că, după ce a acceptat un vers golănesc, şi anume „Pe ei, pe mama lor“, solistul trupei Iris, Rafael, şi-a permis să-l jignească pe Ladislau Boloni, primul fotbalist român care a adunat 100 de selecţii la echipa naţională.

Având în vedere că mai sunt două zile până la meciul România - Ungaria, partidă după care ne putem alege cu suspendarea terenului, „Adevărul“ a trimis două întrebări la Federaţia Română de Fotbal, cerând punctul de vedere al preşedintelui Răzvan Burleanu.

„Adevărul“: În contextul în care România riscă suspendarea terenului pentru meciul următor, acest imn, cu acest vers provocator, va fi pus la staţia de amplificare la meciul cu Ungaria?

Răzvan Burleanu: Imnul va fi difuzat la stadion cu ocazia meciului România - Ungaria. Acest detaliu organizatoric şi contextul pe care îl invocaţi nu au absolut nicio legătură. De altfel, un fragment din acest cântec se va auzi după fiecare gol marcat de „tricolori“. Această idee, precum şi fragmentul muzical în sine, au fost aprobate de UEFA.

„Adevărul“: Acum o săptămână, după ce imnul a fost criticat de Csaba Asztalos, aţi spus că „Există întotdeauna câţiva semidocţi de serviciu aflaţi într-o vânătoare de vrăjitoare imaginară“. Ladislau Boloni, primul jucător român care a adunat 100 de selecţii în naţionala României, a spus: „Cel care a conceput imnul a fost foarte, foarte sărac intelectual“. Oare domnul Boloni se incadrează şi el în categoria semidocţilor de serviciu? Daca nu, federaţia va ţine cont de părerea lui şi de părerea celor care critică acest imn din ce în ce mai mult? 

Răzvan Burleanu: Afirmaţia mea, pe care o menţionaţi, nu a făcut nicidecum referire la domnul Csaba Asztalos, cum greşit interpretaţi. Nu a fost nicidecum o reacţie la poziţia dumnealui. Îl apreciez foarte mult pe domnul Bölöni, la fel şi cariera de fotbalist şi de antrenor a dumnealui. Vorbim însă de un cântec, e o chestiune de opţiune pur subiectivă: îţi place sau nu. Federaţia Română de Fotbal ţine cont de părerile tuturor celor implicaţi în fotbal, iar când acestea sunt argumentate şi vizează dezvoltarea fotbalului nostru, oricine va găsi în FRF un partener. E posibil ca imnul să fie criticat tot mai mult de cei cărora nu le place. Dar sunt sigur că nu e criticat de tot mai mulţi. 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare