Eşec şi pentru „tricolorii mici”. Stelea a debutat cu o înfrângere pe banca tineretului, în Muntenegru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Stelea, noul selecţioner al tineretului României

Nu doar naţionala mare a României a pierdut marţi seară. Şi "tricolorii mici" s-au înclinat, în deplasare însă, 2-3 în Muntenegru, în preliminariile CE 2015.

După rezultatul ruşinos din Insulele Feroe, 2-2, în primul meci din grupă în preliminariile CE 2015, Emil Săndoi şi-a reziliat contractul cu federaţia, de comun acord. 

Bogdan Stelea a fost cel care a preluat cârma "tricolorilor mici", dar primul pas al fostului goalkeeper în postura de selecţioner a fost unul cu stângul. 

La meciul de debut al lui Stelea pe banca tehnică, tineretul a pierdut cu 2-3 la Podgoriţa, în faţa reprezentantivei similare a Muntenegrului. 

Gazdele au condus cu 2-0 după reuşitele lui Vukcevik (11) şi Mugosa (25), România a redus din diferenţă prin reuşita lui Roman (59), apoi Zoric a marcat pe final (83) pentru 3-1. 

În ultimul minut, acelaşi Roman a stabilit scorul final, după ce a mai redus o dată din diferenţă, de la punctul cu var. 

Pentru România urmează o “dublă” cu Irlanda, pe 11 şi 15 noiembrie, primul meci pe teren propriu. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie