Elveţia, carne de tun pentru fetele noastre, în meciul de FED Cup de la Cluj. Care este lotul adversarelor României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de FED Cup a României va întâlni Elveţia pe 21 şi 22 mai, într-o partidă de tenis programată la Cluj Napoca.

Dacă România va avea cele mai bune jucătoare ale momentului la dispoziţie, adică pe Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu, Heinz Gunthardt, căpitanul nejucător al elveţienilor, are mari probleme înaintea duelului cu Halep & Co, pentru că abia poate încropi o echipă. 

Practic, Gunthardt a convocat doar trei jucătoare, dar pe listă nu se află numele celei mai în formă sportive a momentului Belinda Bencic. Sportiva, clasată pe locul 71 WTA, suferă de o accidentare la picior şi nu poate fi recuperată în timp util. Probleme are şi Timea Bacsinszky, care a acuzat probleme la încheietura mâinii drepte, motiv pentru care a abandonat turneul de la Lugano. Bacsinszky, 48 WTA, abia revenise după o lungă accidentare iar acum nu ştie dacă va fi aptă pentru întâlnirea de la Cluj.

În concluzie, Timea Bacsinszky (48 WTA), Viktorija Golubic (108 WTA) şi Jil Teichmann (136 WTA) ar urma să facă deplasarea la Cluj. Site-ul oficial al Federaţiei Elveţiene de Tenis a specificat faptul că în România ar putea face deplasarea şi Stefanie Vogele (119 WTA).

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată