Eliminată în calificări, Buzărnescu speră să joace totuşi la Australian Open! Când pleacă spre Melbourne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a pierdut meciul din ultmul tur al  calificărilor pentru Australian Open 2021, Mihaela Buzărnescu a declarat că va pleca spre Melbourne

România a avut şase jucătoare în calificările pentru Australian Open 2020, dar nici una dintre ele n-a reuşit să lege trei victorii pentru a ajunge pe tabloul principal. Dacă cinci dintre ele au fost eliminate în runda inaugurală,  Mihaela Buzărnescu (137 WTA) a pierdut dramatic în ultmul tur. 

În ciuda eliminării, sportiva de 32 de ani nu şi-a pierdut speranţa că va intra pe tabloul principal al primului Grand Slam al anului. "Voi pleca mâine (n.r. - vineri) în Australia, am şansa mea ca <<lucky-loser>> şi lucrul bun este că pot juca şi celelalte două turnee. Deci sper din suflet să fie bine şi să am norocul să intru pe tablou şi la Australian Open", a declarat Mihaela, pentru Eurosport. 

Şase jucători şi şase jucătoare care au pierdut în calificări vor ajunge la Melbourne ca rezerve pentru ocuparea poziţiilor de "lucky losers" pe tabloul principal, în cazul unor retragerii.

Australian Open este programat să se desfăşoare între 8 şi 21 februarie, la Melbourne Park.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”