Eliminarea lui Murray, anticipată de un reputat specialist al Eurosport: „Zverev e un tenismen de şcoală veche“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismanul britanic Andy Murray, liderul ATP, a fost eliminat, duminică, în optimile de finală ale primului turneului de Grand Slam al anului, de germanul Mischa Zverev, numărul 50 mondial. În precedenţii doi ani, Andy Murray a jucat finala la Australian Open.

Evoluţia britanicului l-a mirat până şi pe oponentul său. "Sincer, nu ştiu cum am reuşit. Am fost ca într-o comă mică. Nu ştiu cum am reuşit unele puncte. Dar am reuşit. Acest succes extrem de mult pentru mine şi înseamnă foarte mult pentru mine faptul că am toată familia aici, susţinându-mă. Fratele meu (Alexander) mă inspiră pentru că joacă foarte bine şi mă motivează să joc la cel mai bun nivel. Totul pare ireal. Poate să joc cu Roger (în sferturi) ar  fi un vis devenit realitate", a spus Zverev, care a avut o ascensiune remarcabilă, în martie 2015 fiind locul 1.067 ATP, iar acum locul 50.

De altfel, reputatul consultant Eurosport, Greg Rusedski, îl vedea pe Murray ajungând din nou în fazele finale ale competiţiei de la Melbourne. "Este un Murray diferit de anul trecut. În ultimele şase luni au fost incredibil. Pe zi ce trece e mai bun. Al doilea serviciu este mai bun. Să nu uităm că Querrey l-a bătut pe Novak Djokovici la Wimbledon, anul trecut. Murray tocmai a demontat un om cu unul dintre cele mai bune servicii. În privinţa meciului cu Zverev, pot spune că palmaresul său împotriva stângacilor este aproape perfect", a spus Greg Rusedski după meciul anterior al britanicului.  

Pe de altă parte, Annabel Croft, un alt reputat specialist al Eurosport, îşi manifesta simpatia pentru Mischa Zverev încă de vineri, anticipând parcă faptul că germanul poate realiza surpriza. "Îmi place să-l urmăresc pe Mischa Zverev, un tenismen de şcoală veche. Este foarte inteligent, bun tactician, va încerca să-şi impună atuurile". 

"La turneele cele mai mari vrei să joci cel mai bine. Nu a fost aşa acum, dar se mai întâmplă. Am mai înregistrat înfrângeri dure în trecut şi mi-am revenit. Chiar dacă treceam de această fază, pe partea mea de tablou se află Roger şi trei jucători din top zece. Nu exista o siguranţă că voi trece mai departe", a afirmat şi Andy Murray. Tenismanul britanic Andy Murray, liderul ATP, a fost eliminat, duminică, în optimile de finală ale turneului de Grand Slam Australian Open, de germanul Mischa Zverev, numărul 50 mondial. Zverev s-a impus în faţa lui Murray cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2, 6-4, în trei ore şi 33 de minute. În faza următoare, germanul îl va întâlni pe câştigătorul meciului dintre elveţianul Roger Federer, favorit 17, şi japonezul Kei Nishikori, cap de serie 5. În precedenţii doi ani, Andy Murray a jucat finala la Australian Open, fiind învins de Novak Djokovici atât în 2015 cât şi în 2016.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online