„El Clasico“, episodul 230. Momentul Barcelonei, ocazia Realului? Echipele probabile ale meciului de diseară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duelul dintre Messi şi Ronaldo va fi în prim plan

Astăzi, de la ora 22.00 (DigiSport1), cel mai aşteptat meci din fotbalul mondial se pregăteşte de „bătălia“ cu numărul 230. Catalanii sunt pe primul loc, cu un punct peste rivali, dar „galacticii“ au moralul victoriei din tur, 3-1 la Madrid.

Cu excepţia finalei Ligii Campionilor, nicio altă partidă între două echipe de club nu stârneşte pasiuni şi audienţe mai mari decât Barcelona-Real. În martie, succesul „galacticilor“, 3-1 pe „Bernabeu“, a atras 400 de milioane de telespectatori, în întreaga lume. 

Şi în acest sezon, ca de multe alte ori, evoluţia celor doi „titani“ din Spania a fost strâns legată de prestaţiile lui Messi şi Ronaldo. În prima parte, când portughezul a fost pe val, Real a „cucerit“ tot. În 2015, când argentinianul marchează la foc automat, Barcelona a trecut în prim-plan.

Prăbuşire Reală…

„E finalul potrivit pentru un an memorabil. Sunt fericit pentru ce am realizat. Pentru mine, Real Madrid e cea mai bună echipă din lume“. Cuvintele tehnicianului Carlo Ancelotti, din 20 decembrie 2014, după finala câştigată la CM al Cluburilor, în faţa argentinienilor de la San Lorenzo (2-0), redau perfect starea de spirit din tabăra madrilenă, de la finalul anului trecut. Era a 22-a victorie consecutivă a „albilor“, în toate competiţiile, şi al patrulea trofeu în anul calendaristic 2014, cel mai de succes din istoria echipei. 

Un an în care Ronaldo&Co. au mai pus în vistieria „galactică“ şi mult –aşteptata a 10-a Ligă a Campionilor, prima după 2002, alături de Cupa Regelui şi Supercupa Europei. 

Ce-a urmat? Un picaj, început chiar de la primul meci al lui 2015, în La Liga, 1-2 la Valencia. Real a fost eliminată apoi din actualul sezon al Cupei Regelui, în optimi, de Atletico, care după trei săptămâni i-a aplicat şi o umilinţă în campionat, 4-0, cel mai mare eşec în faţa rivalilor locali în ultimii 28 de ani. În plus, eşecul de la Bilbao (0-1), din 7 martie, a însemnat şi pierderea poziţiei de lider în Spania. În favoarea Barcelonei.

…Şi o Barça pe val

Gruparea catalană a început bine sezonul, a avut o perioadă slabă, dar acum e iarăşi sus. În etapa a 8-a, înainte de primul „El Clasico“, gruparea catalană era pe primul loc, cu patru puncte avans faţă de marea rivală. A pierdut pe „Bernabeu“, a fost învinsă în etapa următoare de Celta Vigo, 0-1 pe teren propriu, una dintre „bombele“ sezonului, şi a stat în siajul Realului timp de 16 etape. Spre deosebire de madrileni, pentru echipa „azulgrana“, 2015 pare însă un „annus mirabilis”.  

În care a pierdut primul meci, 0-1 cu Sociedad, în deplasare, a mai fost învinsă şi de la Malaga (21 februarie), pe „Camp Nou“, dar în rest a contabilizat nouă victorii. Multe dintre ele la scor, precum 6-0 cu Elche, 6-1 cu Rayo sau 5-0 cu Levante. Un parcurs în urma căruia catalanii i-au detronat pe madrileni şi au ajuns pe primul loc, cu 65 de puncte, unul peste rivali, şi au reuşit să aibă cifre superioare. O ofensivă superioară, 78 de goluri marcate (77 Real) şi, mai ales, o defensivă mult mai bună, doar 16 goluri încasate (faţă de 24). 

30 de lucruri pe care trebuie să le ştii despre Barcelona - Real Madrid

Messi, în ascensiune, Ronaldo, fluctuant

„Messidependenţa“ Barcelonei şi „Ronaldodependenţa“ Realului n-au fost parcă nicicând mai evidente. Pentru că situaţia celor două echipe în acest sezon a fost corelată perfect cu cea a propriilor staruri. La finalul lui 2014, Ronaldo era lider detaşat în clasamentul golgheterilor, cu 25 de goluri, în timp ce Messi reuşise doar 17. Extrema „galactică“ a luat „Balonul de Aur“, la începutul lui 2015, apoi a intrat într-un con de umbră, ratând şi două meciuri, din cauza unei suspendări. 

În 2015, argentinianul a marcat 17 goluri, iar portughezul doar 5! Aşa că, după „dubla“ din ultima etapă, cu Eibar, Messi e noul lider în topul marcatorilor, cu 32 de goluri, două peste Ronaldo. 

MSN, peste BBC

Barcelona a trecut peste momentul delicat al conflictului dintre Messi şi Luis Enrique, iar tehnicianul asturian a reuşit să-l integreze perfect pe Luis Suarez în tripleta ofensivă, alături de argentinian şi de Neymar. La derby-ul din tur, uruguayanul era la primele minute oficiale la Barcelona. De atunci, „Canibalul“ a urcat şi el. E al treilea marcator al Barcei, cu 7 goluri, după Messi (32) şi Neymar (17) şi al doilea pasator decisiv (9 assisturi), după acelaşi Messi (14). 

De altfel, în întreg sezonul 2014-2015, în campionat, trioul MSN (Messi-Suarez-Neymar) are cifre uşor superioare în acest an BBC-ului (Bale-Benzema-Cristiano). 56 de goluri (din 78) au marcat cei trei atacanţi ai Barcelonei, spre deosebire de 55 (din 77), câte au înscris cei trei jucători de la Real. 

Pentru Carlo Ancelotti, veste bună e reprezentată de revenirile lui Sergio Ramos şi Luka Modric, după accidentări, în timp ce, la gazde, Luis Enrique nu se poate baza pe Busquets, tot din cauza unei probleme medicale.

Echipele probabile: 

FC Barcelona 

Bravo – Alves, Pique, Mathieu, Alba – Rakitici, Mascherano, Iniesta – Messi, Suarez, Neymar

Antrenor: Luis Enrique

Real Madrid

Casillas – Carvajal, Pepe, Ramos, Marcelo – Isco, Kroos, Modric – Bale, Benzema, Ronaldo

Antrenor: Carlo Ancelotti

Arbitru: Mateu Lahoz

229 de meciuri oficiale s-au jucat între Barcelona şi Real. Madrilenii au 92 de victorii, patru mai multe decât catalanii, iar 48 de partide s-au încheiat la egalitate

Citeşte şi 

ANALIZA Ce înseamnă duelul MSN - BBC din fotbalul european şi cum s-a schimbat raportul de forţe în 2015

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare