Egal deasupra liniei roşii. Viitorul Constanţa - Ceahlăul 2-2, în etapa a 23-a a Ligii I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorul şi Ceahlăul Piatra-Neamţ, primele echipe peste linia retrogradării, au încheiat la egalitate, 2-2, duminică seara, pe arena Farul din Constranţa, într-o partidă în care veteranul gazdelor, Dică (32), a reuşit o "dublă".

Oaspeţi au început mai bine şi au deschis scorul în minzutul 27, când Ichim a reluat cu capul în plasă, după o lovitură liberă executată de pe dreapta, însă la pauză cele două echipe au intrat la cabine la egalitate. 

Centralul Colţescu a arătat punctul cu var, după un fault al lui Barna la Chiţu, iar Dică a transformat penalty-ul (32). Mai motivaţi, constănţenii au început mai bine partea secundă, iar acelaşi Dică l-a mai învins încă o dată pe Lepmets, de data aceasta dintr-o lovitură liberă. 

S-a încheiat până la urmă 2-2, după ce oaspeţii au reuşit să egaleze prin Constantinescu (59), cu un şut superb, de la 23 de metri. 

Ceahlăul este pe locul 14, cu 21 de puncte, acelaşi număr de puncte cu "U" Cluj, prima echipă sub linie, care are însă un golaveraj mai prost, în timp ce Viitorul este pe 13, cu 23 de puncte. 

Viitorul Constanţa: Vâtcă - Mladen, Bejan, Larie, Toşca - Benzar, Vaştag - Chiţu, Dică (Cristocea '85), Cârstocea (Mitriţă '75) - Alibec (Gavra '85). Antrenor: Cătălin Anghel.

Ceahlăul Piatra Neamţ: Lepmets - Moreno, Dumitraş, Ichim, Barna - Ad. Gheorghiu, Achim, Monroy, Stana (Lukanovici '84) - Constantinescu (M. Rusu '90+3), Golubovici. Antrenor: Constantin Enache.

Cartonaşe galbene: Vaştag '3, Benzar '27, Alibec '65, Bejan '77 / Monroy '25, Achim '61, Constantinescu '67, Moreno '70, Ad. Gheorghiu '89.

Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Octavian Şovre, Radu Ghinguleac (asistenţi) - Georgian Ionescu (rezervă).

Stadion: "Farul"

Spectatori: 150

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie