Eduard Novak, tarife preferențiale de cazare în București, unde ar trebui să stea sportivii: plătește o sumă derizorie

0
Publicat:

Sportul românesc e târât, periodic, în scandaluri cu tentă politică. Luna trecută, a explodat în mass-media cazul Elisabetei Lipă, șefa Agenției Naționale de Sport (ANS) care, având un „spate“ politic destul de puternic și-a permis să facă niște propuneri revoltătoare pentru premierea unor angajați din cadrul Federației de Canotaj.

Eduard Novak. FOTO: Arhiva Adevărul

La vremea respectivă, Lipă a fost arătată cu degetul de omul pe care l-a înlocuit în fruntea sportului românesc, Eduard Novak. Care, culmea ironiei, e acum în prim-planul unui alt caz deranjant care a „transpirat“ în presă. Pentru că, potrivit informațiilor obținute după o investigație Snoop, fostul ministru al Sporturilor face campanie electorală, folosindu-și statutul de fost sportiv paralimpic. Novak deține și un club de ciclism, la ora actuală.

Problema e că, candidat UDMR la alegerile parlamentare, Eduard Novak a tot fost la București și, în loc să-și plătească locul de cazare la un hotel privat, a stat, de fiecare dată, la hotelul din cadrul Complexului Sportiv Național (CSN) „Arcul de Triumf” din București, unde ia și masa.

Explicația acestei situații? Tarifele subvenționate la cazare și la mâncare. Aici, prețurile variază între 25 și 65 de lei pe noapte. Cu precizarea că de o asemenea cazare ar trebui să beneficieze doar angajații Agenției Naționale pentru Sport (ANS), plus stafful unor federații, reprezentanții cluburilor sportive și, firește, sportivii de performanță.

Problema lui Eduard Novak e că, deși e managerul unui club de ciclism, el s-a cazat la hotelul din cadrul Complexului Sportiv Național (CSN), când se afla în campanie electorală. Și, în loc să plătească un tarif normal pentru un hotel din zonă – de la 320 de lei pe noapte în sus – a plătit un preț preferențial. Și la cazare, dar și la masă.

Contactat de jurnalista Mirela Neag (snoop.ro), fostul ministru al Sporturilor a fost nevoit să recunoască faptul că s-a cazat la hotelul sportivilor, deși e în campanie electorală din partea UDMR.

Sunt aici în calitate de manager de club, clubul meu, Team Novak și conform ordinului de ministru, pot să beneficiez de cazare în unitățile aflate în administrarea complexelor sportive naționale chiar dacă reprezint un club privat. Întâmplător, acum sunt în campanie electorală. Asta-i situația. Viața nu se oprește în campania electorală. Eu plătesc 120 de lei pe noapte pentru o cameră dublă. Dar nu o să stau mereu aici. Și măcar de atâta sprijin să beneficiez și eu după o viață petrecută în sport!“, a fost reacția lui Eduard Novak.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul