Echipele României debutează în faza finală a preliminariile CE 2011 de volei
0La sfârşitul acestei săptămâni, echipele feminină şi masculină de volei ale României dispută primele meciuri în faza a treia a preliminariilor Campionatului European 2011. Fetele joacă în Belgia, băieţii în Turcia.
Aflate într-un moment de răscruce din istoria lor - în urmă cu doi ani
ocupau poziţii slabe în ierarhia mondială - naţionalele de volei
încearcă să revină în prim-plan după ce anul trecut au avut evoluţii
încurajatoare în calificările pentru Campionatul Mondial din acest an.
Cu un nou antrenor - sârbul Darko Zakoci este asistat de Adrian Radu şi
Constantin Alexe -, dar şi cu un lot de jucătoare din care fac parte
experimentatele Carmen Ţurlea, Mirela Corjeuţanu, Anca Martin, Iuliana
Nucu, Alina Albu, dar şi tinerele şi talentatele Nneka Onyejekwe, Daiana
Mureşan, Sabina Miclea şi Alexandra Trică, echipa feminină are şanse să
se revină la turneul final după o absenţă de şase ani. România este în
grupă cu Belgia, Slovenia şi Suedia, urmând a disputa două turnee, la
Hasselt (Belgia), în week-end, şi la Constanţa. Ocupanta primului loc va
obţine direct calificare, în timp ce a doua clasată va juca meci de
baraj.
Misiunea naţionalei masculine, în schimb, este extrem de dificilă, dacă
nu imposibilă. România este în grupă cu Italia, multiplă campioană
olimpică, mondială şi europeană, mare favorită la locul 1, Turcia, ţară
în care s-au băgat mulţi bani în volei, şi Belarus, exponentă a şcolii
ex-sovietice. Turneele vor avea loc la Ankara, în Turcia (21-23 mai), şi
la Gioia del Colle, în Italia (28-30 mai). Şi cu siguranţă că
reprezentantele acestor ţări vor ocupa primele două locuri.
Iată programul meciurilor echipelor noastre:
Feminin
Turneu 1 - Hasselt (Belgia)
21 mai: ROMÂNIA - Slovenia
22 mai: Belgia - ROMÂNIA
23 mai: Suedia - ROMÂNIA
Turneu 2 - Constanţa
28 mai: Suedia - ROMÂNIA
29 mai: Slovenia - ROMÂNIA
30 mai: ROMÂNIA - Belgia
Masculin
Turneu 1 - Ankara (Turcia)
21 mai: Turcia - ROMÂNIA
22 mai: ROMÂNIA - Italia
23 mai: Belarus - ROMÂNIA
Turneu 2 - Gioia del Colle (Italia)
28 mai: Turcia - ROMÂNIA
29 mai: Italia - ROMÂNIA
30 mai: ROMÂNIA - Belarus