E oficial: Restart şi în Motorsport. Câte competiţii vor avea loc în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Automobilismul sportiv este al doilea fenomen după fotbal care se relansează după relaxarea măsurilor luate de autorităţi în cazul COVID 19. În acest weekend, Federaţia Română de Automobilism Sportiv programează startul a nu mai puţin de cinci campionate.

La fel ca în cazul fotbalului, organizatorii etapelor de motorsport au transmis că evenimentele se vor desfăşura fără spectatori, prin respectarea măsurilor de siguranţă.

Prima rundă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă este programată sâmbătă şi duminică la Cheile Grădiştei, urmând să aibă la start nume importante. Mihai Leu, Simone Tempestini, Dan Gîrtofan, Costel Căşuneanu sau Bogdan Cuzma se vor bate pentru cel mai bun timp al traseului de 3,3 kilometri.

Deoarece accesul publicului este restricţionat, federaţia a pregătit pentru fani o transmisiune directă a ambelor manşe de concurs de duminică, atât pe YouTube, cât şi pe pagina de facebook.

Aflat la debutul sub FRAS, Campionatul Naţional de Anduranţă se va desfăşura simultan cu Campionatul Naţional de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice în zilele de sâmbătă şi duminică pe circuitul Motorpark de la Adâncata.

Campionatul Naţional Klausenburg Retro Racing, care în mod tradiţional se desfăşura în centrele oraşelor, va debuta în acest weekend exclusiv pe circuitul Speed Park din Bacău pentru a respecta indicaţiile transmise de autorităţi privind competiţiile sportive.

De asemenea, la Bradu, în judeţul Argeş, va debuta ediţia 2020 a Campionatului Naţional de Rally Cross. Organizatorii au restricţionat şi acolo accesul publicului.

În total, Federaţia Română de Automobilism Sportiv are în jurisdicţie nu mai puţin de 18 campionate şi peste 120 de etape naţionale, având legitimaţi aproape 1500 de sportivi. Săptămâna viitoare sunt programate să debuteze Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2 şi Campionatul Naţional de Autoslalom.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea