După un joc slab, România poate primi şi o suspendare: UEFA anchetează ce s-a întâmplat în meciul cu Irlanda de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorii i-au dezamăgit pe fani prin prestaţia lor de la Belfast, acolo unde au fost încurajaţi de 1.000 de suporteri. Din păcate, comportamentul acestora a lăsat de dorit.

România a avut o galerie mare în partida de pe „Windsor Park“, iar românii s-au remarcat printr-un banner haios, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Numai că o parte dintre spectatorii care au făcut deplasarea la Belfast au provocat şi un incident urât în repriza a doua, lovind un fotograf de pe marginea terenului cu o petardă, iar victima huliganilor a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din cauza acestui incident, dar şi altele mai puţin grave, UEFA a deschis o anchetă. Potrivit Digi Sport, în cazul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), forul european a deschis o procedură din cauza bannerelor ilegale şi a incidentelor produse de spectatori. În cazul gazdelor, procedura a fost deschisă pentru aprinderea şi/sau aruncarea de fumigene şi de diverse obiecte pe teren.

Cazurile vor fi analizate de Comisia de Disciplină a UEFA la data de 16 iulie.

Dau vina pe noi

Preşedintele federaţiei nord-irlandeze, Jim Shaw, a comentat cele întâmplate la Belfast pentru ziarul „Belfast Telegraph“.

„S-a descoperit că fumigena a venit din sectorul cu fani români, aşa că ei trebuie să suporte consecinţele, nu noi. În cazul nostru, nu m-aş aştepta, totuşi, să fie o pedeapsă aspră, mai ales pentru un prim incident de acest fel. Avem un dosar bun şi s-ar putea să primim mai degrabă un avertisment decât o amendă. Singurul incident pe care l-am mai avut a fost cu o monedă aruncată din tribune la un meci cu Polonia, şi asta a fost acum şase ani“, a explicat Shaw.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!