După şase luni de absenţă, revenirea lui Rafael Nadal se amână. Spaniolul s-a retras din turneul de la Abu Dhabi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal şi-a amânat revenirea pe terenul de tenis, după şase luni de absenţă. FOTO Reuters

Tenismanul Rafael Nadal şi-a amânat revenirea pe terenul de joc, programată iniţial în turneul amical de la Abu Dhabi.

După o accidentare la genunchi care l-a ţinut departe de terenul de tenis şase luni, Rafael Nadal a renunţat şi la turneul amical programat la Abu Dhabi, în perioada 27-29 decembrie. 

„Sunt foarte dezamăgit că nu voi putea să joc la Abu Dhabi. Eram foarte nerăbdător să mă întorc pe teren şi întotdeana m-am simţit bine la acest turneu şi îmi pare rău că îl voi rata“, a notat Nadal pe contul său de Facebook. 

Ibericul a declarat că este recuperat după accidentarea de la genunchi: „Recuperarea mea a decurs bine, genunchiul meu e bine şi abia aşteptam să joc. Din păcate, doctorii m-au informat că am nevoie de odihnă din cauza unui virus la stomac. Vreau să îmi cer scuze fanilor din Emiratele Arabe Unite, dar şi celor din întreaga lume. Sper să pot reveni la următoarea ediţie şi să o câştig“. Din cele patru ediţii desfăşurate până acum, două au fost cucerite de Nadal. 

Cea mai grea perioadă din cariera sa

De jumătate de an, tenismanul traversează una dintre cele mai grele perioade din cariera sa, după ce accidentarea l-a făcut să rateze, printre altele, US Open-ul şi Olimpiada de la Londra. Jucătorul de tenis a dezvăluit că suferă de sindromul Hoffa, o inflamaţie a ţesutului gras interrotulian de sub genunchi care provoacă dureri îngrozitoare. În cele şase luni de absenţă de pe terenul de joc, presa spaniolă a notat că există riscul ca Nadal să nu îşi mai revină şi să pună capăt carierei sale.

„Când am primit diagnosticul, a fost ca şi cum cineva m-a împuşcat în cap“

În autobiografia sa, Nadal a dezvăluit că în 2005 a fost la un pas să renunţe la tenis şi să se apuce de golf: „Când am primit diagnosticul, a fost ca şi cum cineva m-a împuşcat în cap. Încă am dureri la acel picior şi tot timpul îl ţin sub observaţie“. Fostul lider mondial din clasamentul ATP a dezvăluit şi decizia pe care o regretă cel mai mult din cariera sa: „Nu trebuia să particip la Roland Garros-ul din 2009. Eram în continuare accidentat şi atitudinea mea a fost una greşită. Eram depresiv şi lipsit de entuziasm“, a notat jucătorul care şi-a câştigat locul printre cei mai buni tenismeni din istorie cu cele 10 titluri de Mare Şlem cucerite.

Spaniolul de 26 de ani este poziţionat pe locul patru în clasamentul ATP, avându-i în faţă pe Djokovici, Federer şi Murray. Ultimul meci în care Nadal a evoluat a fost în vară, la Wimbledon, când a pierdut în turul al II-lea împotriva cehului Lukas Rosol.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt