După două medalii olimpice, David Popovici cere săli de sport: La „Lia Manoliu” se pune un balon în care te sufoci

0
Publicat:

David Popovici a declarat, miercuri noaptea, că și-ar dori ca medaliile sale de aur şi bronz cucerite la Jocurile Olimpice de la Paris să aducă mai multe investiţii în săli de sport și a amintit că „sunt promisiuni de atâta timp”.

David Popovici. FOTO EPA

Dublul medaliat de la Paris a explicat că nu este normal să se sufoce la antrenamentele pe care le efectuează la bazinul din Complexul „Lia Manoliu” pe timpul iernii când este acoperit cu un balon, potrivit Agerpres.

„Aceste medalii aş vrea să însemne mai multă atenţie pentru sport, nu neapărat pentru înot, ci către sport în general. Pentru că fără sport nu prea avem cum să evoluăm atât de mult. Sunt destul de multe probleme la noi în ţară, dar faptul că se investeşte atât de puţin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării. Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune. OK, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, dar eu în timpul iernii, când e frig, la 'Lia Manoliu' se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că acela e bazinul din interior de la 'Lia Manoliu'... Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi cu patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine, şi alte arene. Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu", a menţionat el.

 David Popovici:  „Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap”

Popovici a subliniat că România trebuie să investească mai mult în sport şi să o facă cu cap, pentru a se prezenta cu un lot mai numeros la Jocurile Olimpice.

„Şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile Olimpice în primul rând. Să avem mai mulţi sportivi, după care finalişti olimpici, medaliaţi, cine ştie. Acum am venit trei oameni calificaţi la Jocurile Olimpice cu înotul. Mă uit şi sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi. Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor. De ce să nu avem mai mulţi olimpici? Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea. Nu ştiu în momentul ăsta ce înseamnă asta, dar voi avea tot timpul să mă gândesc şi asta este o misiune mult mai importantă pentru mine şi pentru sport, decât să înot patru lungimi de bazin şi să bag mâna în faţă şi să iau aur. Da, e impresionant, tare, ne-am distrat, ne-am bucurat, dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre a face o diferenţă şi eu voi face tot posibilul", a precizat David Popovici.

Sportivul român a cucerit medalia de bronz la 100 m liber, miercuri seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, într-o finală în care chinezul Zhanle Pan a câştigat aurul cu un nou record mondial.

Cea mai rapidă cursă din istorie

Finala a fost una cea mai rapidă din istorie, Pan doborându-şi propriul record (46 sec 80/100) şi cucerind aurul în 46 sec 40/100. Argintul a revenit fostului campion olimpic australian Kyle Chalmers, în 47 sec 48/100, Popovici fiind înregistrat în 47 sec 49/100.

David Popovici a fost la o sutime de Chalmers, dar şi la o sutime de secundă de maghiarul Nandor Nemeth, clasat al patrulea.

După ce luni a cucerit aurul la 200 m liber, David Popovici a intrat în finală cu al cincilea timp din semifinale ((47 sec 66/100).

Înotătorul român a fost al şaptelea în finala la 100 m liber în 2021, la JO de la Tokyo, când avea doar 16 ani, amintește Agerpres.

David Popovici a fost recordman mondial la 100 m liber (46 sec 86/100), dar chinezul Zhanle Pan a fost cel care l-a deposedat de acest record (46 sec 80/100), iar sâmbătă, la ştafetă, stabilise şi un nou record olimpic (46 sec 92/100).

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică