Dulgheru, după finala de la Kuala Lumpur: „Am avut ameţeli, am fost obosită“. De luni, românca va face un salt de 22 de poziţii în topul WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Dulgheru. FOTO: AFP

Alexandra Dulgheru a pierdut în ultimul act al turneului de la Kuala Lumpur (Malaysia) în faţa danezei Caroline Wozniacki (locul 5 WTA), scor 6-4, 2-6, 1-6, dar va urca serios în clasamentul mondial, în urma rezultatelor bune din ultima perioadă.

Dulgheru ( locul 94 WTA) a bifat duminică cea de-a treia finală din carieră. Dar nu şi-a mai adăugat un nou titlu în palmares, două cele două turnee câştigate la Varşovia (2009, 2010). 

La 11 zile după ce a fost stopată de Caroline Wozniacki în turul 2 la Doha, daneza a învins-o iarăşi. În Qatar, Dulgheru, venită din calificări, a abandonat în faţa danezei, la 1-6, 0-3. Şi la Kuala Lumpur românca a acuzat oboseala, mai ales după ce semifinala cu Jarmila Gajdosova s-a întins pe trei ore şi 17 minute. 

În finală, Dulgheru a început bine şi şi-a adjudecat primul set, în ciuda unei ploi care a întrerupt partida timp de două ore, la 1-1.

Următoarele două seturi şi victoria i-au aparţinut însă lui Wozniacki, într-un meci de o oră şi 53 de minute.

„A fost un turneu important pentru mine, dar meciurile lungi nu m-au prea ajutat. Sunt fericită că am întâlnit-o pe Wozniacki în finală, dar am fost prea obosită. Am avut probleme cu respiraţia şi chiar ameţeli în anumite momente, dar n-am vrut să abandonez“, a recunoscut Dulgheru, care a încasat un cec în valoare de 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA, pentru prezenţa în finala din Malaysia. 

De luni, românca va face un salt important şi va urca pe 72 în lume. 

Citeşte şi 

Dulgheru a pierdut trofeul de la Kuala Lumpur în faţa danezei Wozniacki, după un meci decis în trei seturi

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate