Duel de 5 stele în Liga Campionilor: Inter Milano înfruntă „balaurul” Arsenal, liderul din cel mai tare campionat european

0
Publicat:

Cristian Chivu (45 de ani) are un test important de susținu mâine seară, de la ora 22:00, când echipa lui, Inter Milano, prima în Serie A, înfruntă liderul din Liga Campionilor și din Anglia, cel mai tare campionat din Europa - Arsenal Londra.

Chivu se uită cu groază la adversarul de mâine FOTO EPA

Înfruntăm cea mai puternică echipă din Europa, alături de Bayern”, explică antrenorul lui Inter, „dar de câteva luni ne-am obișnuit să abordăm fiecare meci în același mod. Un club ca al nostru nu trebuie să renunțe niciodată și trebuie să dea totul mereu, indiferent de adversar. Cu siguranță vrem să rămânem între primii opt, pentru a avansa direct în runda următoare, pentru a sparge tabuul despre care s-a vorbit atât de mult...”.

Chivu se referă la faptul că Inter se chinuie în meciurile mari, atât în ​​Italia, cât și în Europa. Arsenal are 18 puncte în șase etape de Ligă, iar Inter are 12 puncte, fiind pe locul 6.

Reșițeanul a detaliat cum poate fi ținută în frâu Arsenal. „Este nevoie de curaj și concentrare pentru a câștiga. A face cât mai puține greșeli posibil este esențial în anumite seri. Trebuie să ne comportăm responsabil în toate situațiile, chiar și ținând cont de calibrul adversarilor noștri. Arsenal este foarte puternică la loviturile fixe, dar poate și ei sunt îngrijorați, pentru că și noi marcăm goluri în acest fel”.

Despre rivalul Mikel Arteta, Cristi Chivu a spus: „Este un antrenor tânăr, dar suficient de experimentat și ambițios. Îl admir pentru identitatea pe care a insuflat-o echipei sale. Încerc să învăț ceva de la el, ca de la toți colegii buni. Ei controlează jocul, joacă vertical, contraatacă și marchează la a doua minge. Adevărul este că trebuie să fii foarte matur, ca să eviți să îți facă rău”.

Căpitanul argentinian Lautaro Martinez a marcat 15 goluri în acest sezon, dar ieri dimineață a lipsit de la o parte din antrenament: „A fost doar o măsură de precauție. Este bine. A marcat 11 goluri fără a executa penalty-uri și puteau fi mai multe. Face o treabă foarte completă de ceva vreme, pentru că joacă mai mult cu echipa. Se distrează și ne ajută și în defensivă, cu acel spirit competitiv care îi obligă pe fundași să joace sub presiune”.

Thuram, pe de altă parte, simte pentru prima dată o concurență serioasă în spate: a fost pe bancă de două ori în ultimele patru meciuri. Chivu îl liniștește: „Marcus a dovedit în mod constant că este unul dintre cei mai puternici atacanți. Are calitatea și caracteristicile necesare pentru a se număra printre primii zece din Europa. Nu văd nicio problemă în a sta pe bancă. De fapt, și-a îmbunătățit eficiența și încă se poate îmbunătăți: știe asta”.

Stoperul milanez Manuel Akanji a spus la conferința de presă de azi: „Obiectivul nostru este scudetto, nu există nicio îndoială în privința asta. Dar, evident, vrem să avansăm și în Liga Campionilor. Nu există nicio șansă să mă întorc la City. Mă refer la perioada de transferuri din ianuarie. Nu știu ce îmi rezervă viitorul, pentru că nu depinde doar de mine, dar sunt foarte fericit aici. Eu să joc ca mijlocaș? Nu, sunt fundaș. Apoi, așa cum s-a întâmplat la Manchester, pentru a ajuta echipa, sunt gata să joc oriunde”.