Dorin Goian, integralist într-un meci istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Goian (stânga), într-un moment euforic alături de managerul Ally McCoist

Fundaşul de 31 de ani a jucat în Rangers – East Sterling, o partidă din liga a patra, care a stabilit un record de asistenţă la nivel mondial.

Scoţia n-are nici pe departe cel mai atractiv campionat din Europa, însă, în weekendul care a trecut, suporterii scoţieni au predat o adevărată lecţie de devotament, care a impresionat lumea fotbalului.

Retrogradată în liga a patra din cauza problemelor financiare, Glasgow Rangers (între timp a fost redenumită Rangers FC) a jucat primul meci din noul sezon pe teren propriu. Partida cu East Sterling a stabilit un record de asistenţă în ceea ce priveşte o partidă din liga a patra. 49.118 fani au umplut „Ibrox Park", doborând, fără probleme, precedentul record, stabilit în 1961, când „doar" 37.774 de englezi au urmărit întâlnirea Crystal Palace - Millwall.

Oaspeţi cu tupeu

În ciuda atmosferei senzaţionale din tribune, Rangers n-a avut 1-0 de la cabine, cum se spune în fotbal. Din contră! Oaspeţii au început meciul cu tupeu şi au deschis scorul după cinci minute. Un scenariu de coşmar pentru Rangers, care în prima etapă a smuls, cu greu, o remiză la Peterhead (2-2), în minutul 90!

Totuşi, încurajaţi de un public entuziast, Goian şi colegii săi au remediat situaţia până la pauză, când tabela arăta 2-1. S-a terminat 5-1, iar Goian a bifat toate cele 90 de minute.

La fel şi cu Juve, Napoli şi La Coruna

Rangers nu e prima echipă de tradiţie care primeşte un sprijin total din partea suporterilor săi într-un moment dificil. În Italia, Napoli juca, de obicei, cu 70.000 de oameni în tribune, pe când echipa ajunsese în ligile inferioare. La fel s-a întâmplat şi cu Juventus, care mai mereu avea stadionul plin în Serie B, după scandalul „Calciopoli".

În Spania, Deportivo La Coruna a reuşit promovarea în La Liga, întrucât, în stagiunea 2011 - 2012, petrecută în Segunda, „El Riazor" a fost plin tot timpul, iar Deportivo a avut o linie formidabilă de clasament acasă: 18 victorii, două egaluri şi o singură înfrângere.

E dorit în Italia, în Serie B

Dorin Goian, alături de americanul Bocanegra şi de italianul Cribari, se numără printre fotbaliştii cunoscuţi care n-au părăsit Rangers în liga a patra. Totuşi, „Goe" e dorit în Serie B şi ar putea da curs ofertei pentru a nu pierde contactul cu echipa naţională. Site-ul tuttomercatoweb.com a notat că fundaşul român e pe lista celor de la Spezia. În Italia, Goian a jucat la Palermo, între 2009 şi 2011.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete