Doi dintre cei mai experimentaţi jucători români au ieşit din cărţile naţionalei. Puiu Iordănescu nu mai mizează pe ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anghel Iordănescu vrea să aducă sânge proaspăt la echipa naţională şi în 2015, după ce anul trecut a încercat acelaşi lucru.

Aşa se explică rezenţa lui Florin Andone, pe lista convocaţilor de la echipa naţională, în perspectiva meciului cu Feroe, de pe 29 martie, din preliminariile Euro 2016. Andone (21 de ani) este singurul român din campionatul Spaniei şi joacă atacant la Cordoba, ultima clasată în ierarhie. Fotbalistul originar din zona Botoşaniului, dar plecat în Spania acum 12 ani, după mama lui, a înscris de două ori în campionat şi o dată în Cupa Spaniei, fiind al treilea marcator al echipei.
Andone a mai jucat pentru România, însă doar la nivel de juniori, fiind coechipier, în 2012,  la naţionala Under 19, cu Stanciu, Iancu (ambii Steaua), Nica (Cesena) sau Gavra, Ţîru, Buzbuchi (Viitorul). El n-are amintiri prea plăcute de la lot pentru că a jucat doar în două partide.  În primul joc România a pierdut cu Serbia, 0-3, iar în cel de-al doilea, a făcut 1-1 cu Germania, însă Florin a fost eliminat pentru două galbene primite în prelungiri. În ambele meciuri a fost rezervă şi a intrat după minutul 60.
I-a luat locul lui Puşcaş
Iordănescu a decis să-l cheme, după ce anul trecut l-a adus la lot pe George Puşcaş, de la Inter Milano, un alt fotbalist tânăr, care n-a debutat însă în prima reprezentativă. Pe lista jucătorilor care vor face parte din lotul naţionalei, la meciul cu Feroe, se regăsesc toţi fotbaliştii de bază ai naţionalei, inclusiv Sânmărtean şi Keşeru, care au plecat în această iarnă în Arabia Saudită, respectiv Qatar.  Golgheterul campionatului din Ucraina, Eric Bicfalvi, se află şi el printre selecţionabili, după ce în noiembrie a debutat la naţională, în meciul cu Danemarca.
Exceptându-l pe Andone, noutate este şi revenirea printre „tricolori” a lui Alexandru Măţel. Fundaşul dreapta al celor de la Dinamo Zagreb, lider în campionatul Croaţiei, a lipsit un an de la naţională, deoarece a avut probleme cu fostul club, Astra Giurgiu, care l-a ţinut pe tuşă deoarece nu a acceptat prelungirea contractului. Până la urmă, Măţel a părăsit România şi acum e titular la Dinamo Zagreb.
Doi veterani uitaţi: Goian şi Hoban –out


Pe lista selecţionerului nu se mai regăsesc doi dintre cei mai experimentaţi jucători ai lotului, care rar au lipsit de la convocări în ultimii doi ani. Este vorba despre Dorin Goian (Asteras Tripolis – locul 4 în Grecia) şi Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva – locul 3 în Israel), care au 34 de ani, respectiv 32 de ani. Iordănescu n-a anunţat dacă renunţă temporar sau defintiv la serviciile lor, dar tendinţa este de a miza pe jucători mai tineri. În grupa F de calificare la Euro 2016, România este lider, cu 10 puncte (4 meciuri), urmată de Irlanda de Nord (9 puncte/4 meciuri) şi Ungaria (7 puncte/4 meciuri). Feroe e pe penultimul loc în grupă cu 3 puncte, obţinute în istorica victorie din deplasare, contra Greciei.

Partida România – Feroe se va juca pe 29 martie, la Ploieşti, de la ora 19.00

Stranierii convocaţi de principiu
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland)

Fundaşi: Vlad Chiricheş (Tottenham), Florin Gardoş (Southampton), Dragoş Grigore (Toulouse), Cosmin Moţi (Ludogorets), Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Răzvan Raţ (PAOK)
Mijlocaşi: Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Gabriel Torje (Konyaspor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Eric Bicfalvi (Volyn Lutsk)
Atacanţi: Ciprian Marica (Konyaspor), Claudiu Keşeru (Al Gharafa), Florin Andone (Cordoba)

Lista definitivă va fi anunţată pe 20 martie

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute