Djokovici, victima discriminării: „E şocant ce a păţit. Şi nevaccinaţii trebuie să fie respectaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interviul pe care Novak Djokovici (Serbia, 34 de ani, 1 ATP) l-a acordat, în această săptămână, pentru BBC l-a readus pe liderul mondial în atenţia publicului, după expulzarea sa din Australia.

Atunci, am asistat la una dintre cele mai şocante decizii din istoria recentă a sportului, în urma căreia un om a fost exclus de la o competiţie de anvergură pe baza opţiunii sale pentru vaccinare. 

Pornind de aici, spaniolul Alex Corretja - foto (47 de ani), fost număr 2 mondial, a spus, răspicat, că o repetare a situaţiei de la Australian Open 2022 ar fi groaznică. Actualul expert Eurosport, s-a referit, în mod direct, la cazul Djokovici.

„Novak ne-a oferit atât de multe în tenis. S-ar putea să nu ne placă, uneori, comportamentul lui pe teren, putem fi împotriva sau în favoarea caracterului său, dar nu putem uita că e cineva foarte special pentru sportul nostru. Deci, să ieşim şi să-l criticăm atât de mult şi să fim duri cu el, doar pentru că a decis că vrea să aibă dreptul de a alege, de a nu se vaccina, cred că a fost prea mult. Şi cred că trebuie să-i arătăm respect“, şi-a început discursul spaniolul care jucat două finale de French Open (1998, 2001).

„Ceva groaznic pentru sport!“

Corretja a subliniat apoi că împărţirea societăţii, între vaccinaţi şi nevaccinaţi, şi atacarea oamenilor aflaţi în a doua categorie ar fi o greşeală.

„Dacă vrei să te vaccinezi, bine. Dacă nu, cred că trebuie să avem respect şi faţă de oamenii care ar putea simţi că nu trebuie să fie forţaţi să facă asta. Djokovici are propria personalitate şi propriile sale idei. Va fi şocant, dacă nu va putea juca în următorii doi ani din cauza faptului că nu s-a vaccinat. Acest lucru ar fi devastator pentru tenis şi, implicit, pentru sport, în general. Sper că va putea juca cât mai multe turnee“, a continuat expertul Eurosport.

Spaniolul a lăsat de înţeles că Nole nici nu s-ar fi dus în Australia, dacă n-avea acceptul organizatorilor turneului, dar şi documentaţia necesară intrării în această ţară.

„Cu siguranţă, Novak ştie că va trebui să respecte regulile fiecărei ţări. Dacă spune: «Nu sunt vaccinat, pot să joc?» şi organizatorii îi spun că da, el se va duce la acel turneu. Iar dacă îi vor spune: «Trebuie să te vaccinezi», el va rămâne acasă. Cred că ar fi mai bine dacă o să poată juca cât mai multe turnee. Ar fi cel mai bun lucru pentru noi toţi“, a încheiat Corretja.

CITEŞTE ŞI:

Djokovici, nevaccinatul singuratic: Mesaj tăios pentru sârbul care a refuzat serurile de pe piaţă

Djokovici, dezvăluire crucială: De ce a fost expulzat, de fapt, din Australia

Djokovici a declanşat nebunia în Dubai: Decizia arabilor după ce biletele s-au dat ca pâinea caldă

21 februarie e data la care va începe turneul băieţilor, la Dubai, competiţie care va marca revenirea lui Novak Djokovici pe teren.  
Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €