Djokovici, în centrul unui alt scandal: „Cred că are o problemă de ordin mintal!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici are 36 de victorii în 37 de meciuri în 2020, singura înfrângere fiind, de fapt, descalificarea de la US Open

Duelul dintre Novak Djokovici (1 ATP) şi Pablo Carreno-Busta (18 ATP) din optimile de la US Open s-a lăsat cu descalificarea liderului mondial. Partida s-a repetat la French Open, de această dată în sferturi, şi a născut o altă situaţie tensionată.

După patru meciuri extraordinare la Paris, în care a câştigat de fiecare dată fără set pierdut, cedând un total de 25 de game-uri, Novak Djokovici s-a chinuit, miercuri, în duelul cu Pablo Carreno-Busta.

În primul set, sârbul a acuzat, vizibil, o problemă medicală. A transpirat abundent, a avut o grimasă de durere pe faţă şi şi-a tot frecat gâtul şi braţul. Iar la finalul primului set, cel pierdut de Nole, acesta a cerut intervenţia doctorului. 

Toate aceste gesturi l-au enervat pe Carreno-Busta, mai ales că, brusc, după primul set, Djokovici s-a refăcut şi a câştigat următoarele trei seturi cu 6-2, 6-3, 6-4. La conferinţa de după meci, spaniolul de 29 de ani a avut o replică nervoasă, când a fost întrebat despre accidentarea dusă pe picioare de adversarul său.

„E ceva normal, nu? El mereu face astfel de gesturi. În ultimii ani, a tot făcut aşa, atunci când a început să aibă probleme pe teren. Nu ştiu, poate e vorbă de presiune sau de ceva pe care simte el că trebuie să-l facă. Dar apoi continuă să joace de parcă nimic nu s-a întâmplat. Nu ştiu dacă are dureri cu adevărat sau dacă e o problemă de ordin mental la el“, a spus Carreno-Busta.

Iar Djokovici, întrebat despre accidentare, a păstrat misterul: „Am avut ceva probleme în zona gâtului şi la umăr. Sunt, în continuare, în turneu, aşa că nu vreau să dau prea multe detalii. Mă simt OK. Pe măsură ce meciul a continuat, m-am încălzit şi durerea a dispărut. Asta mi-a permis să joc mai bine şi să mă simt mai bine“.

În semifinalele de la French Open, vineri, pe tabloul masculin sunt programate următoarele partide:

*Nadal (2 ATP) - Schwartzman (14 ATP) ora 15.50

*Djokovici (1 ATP) - Tsitsipas (6 ATP) nu înainte de ora 18.00

Eurosport transmite turneul de la French Open.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare