Djokovici e recidivist: Ce a păţit în 2017, după ce a lovit un spectator la Doha

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sârbul de 33 de ani a încercat să-l convingă pe arbitrul meciului cu Pablo-Carreno Busta (27 ATP) că a fost un sportiv-model în toată cariera sa, însă lucrurile nu stau chiar aşa.

Gesturile nervoase prin care jucătorii fie că dau tare în minge, fie că îşi distrug rachetele de furie sunt foarte des întâlnite, atât în circuitul masculin, cât şi cel feminin.

Doar că, uneori, ele sunt tolerate, trecute cu vederea sau sancţionate prin avertisment / pierderea unui punct. E nevoie însă de o precizare: în cazul lui Djokovici, descalificarea a fost perfect regulamentară, fiindcă el a pus în pericol sănătatea unui om aflat pe marginea terenului. Probabil, ar fi scăpat mult mai uşor, doar cu un avertisment, dacă mingea trimisă de el nu s-ar fi dus fix în gâtul femeii aflate pe margine. 

Djokovici a fost implicat într-un incident similar, în finala turneului de la Doha, în ianuarie 2017. Atunci, în confruntarea cu Andy Murray, sârbul, nervos că n-a ajuns la o „scurtă“ pusă de adversarul său, a trimis mingea în tribune, lovind un spectator! Potrivit Eurosport, arbitrul brazilian Carlos Bernardes i-a dat doar un avertisment, iar Novak a câştigat, în cele din urmă, finala cu 6-3, 5-7, 6-4.

Atunci, la conferinţa de după câştigarea trofeului, Djokovici a fost întrebat despre gestul său. Nervos, el n-a admis că a greşit: „Sunteţi incredibili. Mereu vă luaţi de astfel de lucruri, e incredibil. Dacă eu tot continui să fac asta, de ce nu sunt suspendat? Nu sunt suspendat încă, deci... Ar fi putut să fie ceva serios, dar ar fi putut şi să ningă, dar n-a nins. Sunt singurul jucător care îşi arată frustrările pe teren? Asta vreţi să spuneţi? Nu e o problemă pentru mine, nu e prima oară când fac asta“.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort