Disperare maximă în Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii au pierdut dramatic pe terenul Ceahlăului şi au intrat din nou în hora retrogradării. Cu Eugen Trică la primul său meci ca antrenor, oltenii au deschis scorul prin Mihai Costea în partea a doua. Odată cu reuşita fratelui mai mic a „Briliantului" din Bănie se părea că Ştiinţa şi-a îndeplinit în mare măsură obiectivul, rămânerea în Liga I.

Dar alb-albaştrii s-au bucurat prea repede. Ibrahim a egalat pentru Ceahlăul dintr-o pasă perfectă a lui Cosmin Bărcăuan, iar meciul era departe de a se fi încheiat.

Finalul a fost dramatic. În al doilea minut de prelungiri, olteanul Crăciun a avut golul victoriei în vârful bocancului. A ratat însă incredibil din şase metri cu poarta în faţă! La faza imediat următoare, nemţeanul Cebotaru a înscris cu un şut din afara careului, deviat de Valerică Găman, consfiinţind soarta întâlnirii.

„A fost ofsaid la primul gol al Ceahlăului"

Boss-ul din Bănie a acuzat prestaţia brigării de arbitri la finalul meciului de ieri, deşi golurile Ceahlăului au fost regulamentare. „Este o înfrîngere nemeritată, mai ales că primul lor gol a fost din ofsaid. Am făcut un joc bun, spre foarte bun, dar am fost lipsiţi de şansă", a spus Mititelu.

Acesta a refuzat să răspundă la întrebări legate de soarta olandezului Mark Wotte, suspendat din funcţie, însă a precizat că nu regretă schimbarea acestuia cu Eugen Trică: „Nu mai îmi arde mie de Wotte cum, dar echipa a jucat mult mai bine decât o făcea cu el".

„Pinalti" încă mai speră la salvare

Şeful Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a explicat după victoria cu Craiova că încă mai crede în rămânerea echipei în Liga I.

„Am câştigat cu noroc. Dacă vom ocupa locul 15 la finalul campionatului, va fi foarte bine, deoarece e posibil ca acel loc să ne asigure prezenţa în Liga 1 şi anul viitor. Ceahlăul nu are probleme cu licenţierea şi dacă se respectă caietul de licenţiere, e posibil să avem o şansă de a rămâne în Liga 1", a spus Gheorghe Ştefan.

"Cu CFR trebuie să murim pe teren. Nu mă aşteptam să plecăm fără măcar un egal de la Piatra."

Adrian Mititelu
patron Univ. Craiova

2-1

Ceahlăul: Villadsen - Bărcăuan, Viţelaru, Ambourouet, Dumitraş - Bădescu, Achim (Edson 70), Stevici, Jeremici (Cebotaru 39) - Velkoski, Mulisa (Ibrahim 74).

Antrenor: Zoran Filipovici

Univ. Craiova: Lung Jr. - Dănănae (Firţulescu 74), V. Găman, R. Barbu, Bălace - Prepeliţă, Dilevski, Bărboianu, Gângioveanu - Dina (C. Crăciun 89), M. Costea (Al. Piţurcă 70).

Antrenor: Eugen Trică

Goluri: Ibrahim 75, Cebotaru 90+3 / M. Costea 64

Stadionul „Ceahlăul": 4.000

Arbitru: Cristi Balaj

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare