Dinamo se vinde: Negoiţă s-a înţeles cu noul patron. Care sunt următorii paşi şi când se va finaliza tranzacţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Negoiţă

Ajunsă într-o situaţie teribilă, cu trei înfrângeri în primele patru etape de campionat, formaţia din „Ştefan cel Mare“ poate fi eliberată din ghearele unui finanţator care a îngropat-o din punct de vedere sportiv.

Dinamo a ajuns bătaia de joc a lui Ionuţ Negoiţă, patron care a scos clubul de la insolvenţă, pentru ca apoi să-l facă un „abonat“ al play-out-ului, sub pretextul că nu mai e interesat de fotbal.

Chiar dacă, în continuare, e o diferenţă mare între ce spune Negoiţă şi ce face în realitate, cei de la dinamo1948.club susţin că vânzarea clubului e aproape de final. Sursa citată susţine că Negoiţă s-ar fi înţeles deja cu un alt om de afaceri controversat, Claudiu Florică, iar tranzacţia se va finaliza în perioada septembrie – octombrie. Deocamdată, s-ar fi trecut la efectuarea analizelor financiar-contabile şi juridice premergătoare unei asemenea tranzacţii.

Claudiu Florică, un prosper om de afaceri, a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul Microsoft pentru spălare de bani. În trecut, el a mai avut o tentativă de a intra în fotbal şi a negociat preluarea clubului FC Argeş, dar fără succes. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi