Dinamo, reacție după dispariția lui Mulțescu: mesajul emoționant pentru o legendă a clubului

0
Publicat:

Gheorghe Mulțescu s-a stins la 72 de ani, după ce, în ultima perioadă, s-a chinuit din cauza unor probleme medicale tot mai grave. Deși și-a început cariera fotbalistică, la Jiul Petroșani, Mulțescu a devenit, ulterior, o figură legendară pentru clubul Dinamo. Acolo unde a jucat mulți ani și a antrenat în șase mandate diferite! De altfel, ultima sa experiență pe banca tehnică a fost tot la Dinamo, în 2021

Gigi Mulțescu. FOTO: Dinamo Bucuresti / Facebook

Acum, la dispariția fostului mare fotbalist, formația din Ștefan cel Mare a reacționat printr-o postare emoționantă pe Facebook.

Odihnă veșnică, Gigi Mulțescu!

Toate gândurile dinamoviștilor pleacă acum spre familia celui ce a fost marele Gheorghe Mulțescu.

Nea Gigi a fost alături de Dinamo atât atunci când câștiga campionate, ca jucător (1979-1985), oferindu-ne momente de neuitat pe care le transmitem și astăzi, din generație în generație, golul cu Hamburg fiind unul dintre ele, cât și în vremuri gri și negre, ca antrenor al echipei noastre.

Nea Gigi n-a ezitat să fie alături de clubul pe care l-a iubit și a răspuns mereu cu “Prezent” atunci când i-a fost cerut sprijinul, acceptând responsabilitatea postului de antrenor în situații extreme, chiar și pe final de carieră, când starea de sănătate nu mai era favorabilă.

Întreaga suflare dinamovistă îți mulțumește pentru tot ce ai fost și pentru tot ce ai făcut în această viață, Gigi Mulțescu! Veșnic un model de dinamovist și un exemplu de dinamovism“, a scris clubul Dinamo.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești