Dinamo, amatorism înfiorător: Detaliul care arată de ce echipa e în colaps

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă aflată în moarte clinică, la cinci puncte de prima poziţie care asigură rămânerea în prima ligă, a apelat la Gigi Mulţescu, într-o ultimă tentativă disperată de a evita retrogradarea.

Ce au ajuns FCSB şi Dinamo, cândva două forţe în Liga I! Echipa lui Becali a pierdut brandul Steaua şi a devenit o „jucărie“ a patronului, în timp ce „câinii“ au fost puşi cu botul pe labe de o incompetenţă managerială crasă!

Numai ceea ce s-a întâmplat, în acest sezon, pe banca roş-albilor arată amatorismul care face ravagii în club! Pe scurt, în 33 de meciuri de campionat (26 în sezonul regulat, plus şapte din play-out), Dinamo a avut trei antrenori diferiţi pe bancă: Eugen Neagoe, Duşan Uhrin jr şi Adrian Mihalcea. Iar acum urmează debutul lui Gigi Mulţescu (68 de ani), care revine ca antrenor în „Ştefan cel Mare“, pentru a patra oară în carieră! Poreclit „SMURD“ pentru că e chemat mai mereu la formaţii aflate în criză, Mulţescu şi-a bifat primul mandat pe banca roş-albilor, acum 30 de ani! De altfel, sezonul 1990-1991 e şi singurul în care Mulţescu a rezistat cap-coadă la Dinamo. În rest, au fost şederi meteorice: martie 2008 - aprilie 2008 şi iunie 2013 - septembrie 2013.

Faptul că Mulţescu revine pentru a patra oară la Dinamo nu e, totuşi, surprinzător, când ne uităm pe CV-ul său. Concret, acesta şi-a început cariera de antrenor în sezonul 1985-1986 şi de atunci a avut...39 de contracte! Bineînţeles, pe listă apar numeroase echipe pe care le-a pregătit de mai multe ori. 

Fanii au decis mutarea

Dacă revenirea lui Mulţescu la Dinamo e un scenariu răsuflat, elementul inedit e reprezentat de faptul că, de această dată, mutarea s-a produs la cererea suporterilor! Concret, fanii din programul DDB, având acţiuni la club, au şi putere de decizie. Şi ei au anunţat schimbarea antrenorului, printr-un comunicat.

„Boardul DDB şi-a exprimat acordul în legătură cu schimbarea conducerii tehnice, cu condiţia ca, din partea conducerii administrative a clubului, să existe o asumare totală a deciziei. Dorim să-i mulţumim lui Adi Mihalcea pentru toată strădania şi pentru faptul că a acceptat să vină la Dinamo, într-o situaţie foarte delicată a echipei. Apreciem disponibilitatea lui Gigi Mulţescu de a se implica, într-un moment delicat ca acesta. Se ştie despre el că a salvat şi alte echipe aflate într-o situaţie asemănătoare. Răspunsul dat de Gigi Mulţescu, în momentul în care a fost întrebat despre salariu, spune multe despre caracterul acestui om: <<Nu-mi trebuie niciun ban. Accept să fiu plătit, doar în momentul în care Dinamo va fi salvată>>“, a fost un fragement din comunicatul DDB.

Mulţescu va fi ajutat de Ţălnar

Noul antrenorl al roş-albilor a confirmat că va prelua Dinamo, într-o intervenţie la Digi Sport. „S-au obişnuit oamenii că sunt specialist în resuscitări. Era mai bine dacă mă chemau mai demult şi pentru mine, şi pentru ei, era mai mult timp de pus echipa pe picioare, de abordat meciurile. Eu sunt antrenorul principal, Cornel Ţălnar e director tehnic. El e şi la Centrul de Copii şi Juniori, are mai multe responsabilităţi. Eu voi răspunde de rezultate. Situaţia e delicată, dar cred că voi rezolva. Până acum, n-am dat greş, sper să nu o fac acum“, a afirmat Mulţescu.

Schimbările de antrenor la Dinamo în acest sezon

Nume Mandat

Eugen Neagoe iunie 2019 - august 2019

Duşan Uhrin jr august 2019 - martie 2020

Adrian Mihalcea martie 2020 - iulie 2020

Gigi Mulţescu iulie 2020 - 

Liga I

Play-off

Clasament

1. CS U Craiova 7 6 0 1 14-11 41

2. CFR Cluj 7 4 2 1 11-6 40

3. Astra 7 2 3 2 8-8 30

4. Botoşani 7 1 3 3 6-8 29

5. FCSB 7 1 3 3 12-12 28

6. Gaz Metan 7 0 3 4 4-10 25

Play-out

Clasament

1. Viitorul 9 5 3 1 19-9 38

2. Voluntari 9 5 3 1 11-4 28

3. Sepsi 9 2 4 3 13-13 27

4. Hermannstadt 8 4 2 2 10-10 27

5. Clinceni 9 5 0 4 8-14 26

6. Poli Iaşi 9 3 2 4 11-10 22

7. Dinamo 7 1 1 5 5-9 21

8. Chindia 8 1 1 6 3-11 17

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă