Diego Maradona şi-a început aventura în Mexic: „Vreau să stau în iarbă zilnic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numit preşedinte la echipa din Brest, în Belarus, vara aceasta, starul argentinian Diego Armando Maradona va lucra şi ca antrenor în campionatul din Mexic.

La 57 de ani, Diego Armando Maradona continuă să suprindă. Selecţioner al Argentinei între 2008 şi 2010, el a fost prezentat ca antrenor al formaţiei Dorados de Sinaloa, notează Click.ro. 

Fireşte că sosirea fostului campion mondial în Culiacan, un oraş cu 746.000 de locuitori, a reprezentat evenimentul anului. Iar Maradona şi-a făcut apariţia în stilul său caracteristic, făcând declaraţii spumoase la conferinţa de presă. ”Mă simt în cel mai bun moment al vieţii mele! Vreau să dau celor de la Dorados ceea ce am pierdut când am fost bolnav timp de 14 ani”, a spus argentinianul, care n-a pierdut timpul aiurea. Potrivit secundului său, Luis Islas, de asemenea campion mondial în 1986, Maradona a vizionat casete cu meciurile noii sale formaţii în cele două zile petrecute în localitatea din nord-vestul Mexicului.

A refuzat doi preşedinţi de ţară
Supranumită Los Dorados şi El Gran Pez (Marele Peşte), echipa de fotbal din Culiacan nu se află într-o perioadă foarte bună. Ea este antepenultima în divizia a doua din Mexic, după şapte etape. Şi cu toate acestea, Maradona a acceptat să (re)pornească de jos cu gândul de a obţine promovarea în elită. ”Nu sunt aici în vacanţă, ci pentru a munci, pentru a ajuta jucătorii, pentru a le da o motivaţie”, a spus cel supranumit, cândva, ”El Diez”.
Maradona a amintit că Evo Morales şi Nicolas Maduro, preşedinţii din Bolivia, respectiv din Venezuela i-au oferit postul de selecţioner la echipele celor două ţări sud-americane. Iar el a ales Mexicul deşi a avut oferte inteeresante şi din Argentina. ”Eu vreau încă să stau în iarbă zilnic”, a mărturisit Maradona, care rămâne şi preşedinte la echipa de fotbal din Brest, în Belarus. În Mexic, el va debuta ca antrenor luni, când Dorados va evolua pe teren propriu, contra Cafetaleros de Tapachula (Chiapas).

Guardiola şi-a încheiat cariera acolo
Noua echipă a lui Maradona nu are un palmares impozant în Mexic. Ea a devenit mai cunoscută şi prin faptul că acolo şi-a încheiat cariera de jucător Pep Guardiola. Plecat de la Barcelona, în 2001, spaniolul a trecut pe la Brescia şi AS Roma, dar şi pe la Al Ahly, în Qatar. Apoi, în ediţia 2005/2006 a evoluat la Dorados de Sinaloa, formaţie antrenată de prietenul său Juan Manuel Lillo. Pentru formaţia mexicană Guardiola a disputat 20 de meciuri, marcând două goluri.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model