Diaconu dă vina pe arbitraj pentru înfrângerea cu Pascal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Diaconu nu a fost la înălţime

Pugilistul român Adrian Diaconu a pierdut, la puncte, meciul revanşă pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC, susţinut în compania deţinătorului centurii, canadianul Jean Pascal.

Pascal a fost declarat câştigător la puncte, în urma deciziei celor trei arbitri-judecători, după meciul desfăşurat pe durata a 12 reprize, la Centre Bell din Montreal. Decizia celor trei a fost unanimă: 118-110, 117-111 şi 117-111. La final, Diaconu a spus că arbitrii l-au furat, pentru a doua oară în şase luni. „Eu simt că am câştigat opt din cele 12 runde. Sunt de 20 de ani în box şi pot să spun că nu am pierdut această luptă. Cel puţin, aşa simt. Este ciudat că arbitrii au dat o decizie în unanimitate", a spus pugilistul român. De partea cealaltă, Pascal a declarat că şi-a discolat umărul drept de trei ori în timpul disputei. Prima oară, în repriza a treia, şi l-a obligat pe medicul din colţul său să i-l pună la loc. A doua oară, în repriza a cincea când a simţit că umărul s-a blocat în timp ce încerca să lovescă. Al treilea incident a avut loc în repriza a 10-a, când abia îşi mai putea ţine braţul drept ridicat. „Am dovedit încă o dată că am curaj. În repriza a treia, când am avut probleme cu umărul pentru prima oară, am crezut că sunt terminat. Dar, încurajările fanilor m-au făcut să rezist până la final", a menţionat şi Pascal.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă