Dezvăluire. Peste capul cui a trecut Emeric Ienei în 1986, la Sevilla, şi l-a introdus pe teren pe Anghel Iordănescu şi ce l-a pus să facă pe acesta
0Pe 7 mai 1986, Steaua a obţinut la Sevilla cel mai mare succes din istoria fotbalului românesc, reuşind să câştige Cupa campionilor Europeni.
Steaua a învins Barcelona la penaltyuri, după ce în timpul regulamentar şi în prelungiri, scorul fusese 0-0. Una dintre surprizele lui Emeric Ienei a fost introducerea pe teren a lui Anghel Iordănescu, care era şi antrenor secund. Nea Imi e povestit pentru eusunt12.ro amănunte importante în luarea acelei decizii, mai ales că Tata Puiu să lăsase de fotbal în 1984: "L-am pus antrenor secund, dar i-am cerut să se antreneze, cot la cot, cu băieţii. L-am bagat în mai multe meciuri amicale jucate în Italia, înaintea finalei de la Sevilla. Puiu a fost întotdeauna un jucător individualist. În acele vremuri, la Steaua era stilul de joc în care alerga mingea, nu fugeau jucătorii. Totul era pe viteză, iar el era un mingicar. Când l-au vazut la antrenamente, jucătorii au făcut şedinţă şi mi-au cerut să nu-l bag la finală. Ideea lor era că Iordanescu frânează jocul. Dar au recunoscut că are valoare şi experienţă. Doar că nu era pe stilul echipei… Le-am spus că voi rezolva acest aspect şi să nu-şi mai facă griji la adresa lui. Iordanescu mi-a cerut să nu joace, dar eu şi Valentin Ceausescu am reuşit să-l determinăm să-şi schimbe atitudinea. Cu o seară înainte de finală, la hotelul Macarena, i-am spus să se ducă în cameră şi să se culce, că sigur am nevoie de el pe teren, nu doar pe bancă!".
Cei trei „muschetari” de la Steaua: Emeric Ienei, Valentin Ceausescu si Anghel Iordanescu
Abilul nea Imi. In minutul 73, cu numarul 13 pe spate, Anghel Iordanescu l-a inlocuit pe Lucian Balan. Inainte sa patrunda pe gazon, antrenorul Stelei i-a tinut cea mai scurta, dar cea mai concludenta predica: “Puiule, fa un dribling, cu prima minge pe care o primesti. Ca sa ii sperii, sa stie ca le avem cu mingea. Apoi, faci doar pase cu baietii!”.
Într-adevăr, cand s-a vazut cu mingea la picior, Iordanescu i-a driblat elegant pe Bernd Schuster si Victor Munoz, dupa care a facut un “un-doi” cu Victor Piturca.
A ramas celebra afirmatia comentatorului Teoharie Coca Cozma in legatura cu evolutia lui Iordanescu in finala cu Barcelona: “Mereu faultat, mereu trantit!”.
11 metri? Nu, multumesc! Probabil, Iordanescu a jucat cele mai ciudate si frumoase 47 de minute din cariera. Dar ce te faci ca meciul nu a avut doar prelungiri, ci si lovituri de departajare! Tot Emeric Ienei a povestit de ce Iordanescu nu a participat la “ruleta ruseasca”: “Majearu si Boloni erau cei mai buni executanti. Pe Piturca il scosesem din teren. Ei erau cei mai buni la penalty-uri. Asa ca i-am cerut lui Iordanescu sa traga, dar n-a vrut in ruptul capului! Mi-a zis: <<Nea Imi, ce ma fac daca ratez? Eu vreau sa fiu antrenor, sa pregatesc Steaua. Asta o sa-mi afecteze cariera!>> N-am reusit sa-l intorc, asa cum o facusem cu jucatul in finala!”.
Amintirea crampoanelor. Eduard Iordanescu avea 8 ani cand tatal sau a jucat finala de la Sevilla. Pe moment, n-a constientizat rezultatul obtinut de fotbalul romanesc, dar a ramas in minte cu imaginea in care si-a vazut tatal jucand: „Am vazut meciul acasa, cu familia si vecinii. Bineinteles, familia insemnand fara tata si mama, el fiind pe teren, ea in tribune! Meciul m-a marcat, iar surprinderea a fost totala cand l-am vazut pe tatal meu ca intra. Mi-a ramas in fata ochilor imaginea cu arbitrul care ii controla crampoanele si nu-mi venea sa cred ca joaca. Pentru un copil, a fost ceva teribil, ceva inegalabil!”.