Dezastru la CFR: după parcursul catastrofal din campionat, clujenii s-au făcut de râs şi în Cupa României. Cu un bilanţ ruşinos, Grigoraş e pe făraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Grigoraş

La două zile după ce a fost reconfirmat în funcţie, tehnicianul formaţiei din Gruia are toate şansele să fie demis. Motivul? A ratat ultimul obiectiv care putea salva acest sezon.

FC Braşov a trecut de CFR Cluj în 16-imile Cupei României, scor 3-1. Aganovici a deschis scorul (12), autogolul lui Rada l-a majorat (17), iar Surdu a făcut 3-1 din penalty în minutul 90. 

Clujenii au sperat într-o revenire, atunci când Piccolo a transformat şi el o lovitură de la 11 metri (55). Totuşi, în loc să fie 2-2, s-a făcut 3-1, iar elevii lui Petre Grigoraş au scăpat chiar ieftin!

În minutul 90+1, braşovenii au avut un alt penalty, însă Iulian Popa a tras pe lângă poartă. 

S-a terminat 3-1, iar CFR Cluj ratează ultimul obiectiv realist în acest sezon, câştigarea Cupei. În campionat, e aproape imposibil ca formaţia din Gruia să se claseze pe un loc de Europa, adică pe podium, în condiţiile în care ocupă locul 11 din 18 în acest moment. 

După opt runde trecute din Liga I, CFR are zece puncte, fiind la trei puncte de poziţia a 15-a, prima care duce în „B“. Distanţa faţă de locul 3 e de şase „lungimi“.

Astfel, sunt şanse mari ca meciul cu Braşov din Cupa României să fi fost ultimul pentru Petre Grigoraş la CFR. „Grig“ a fost instalat pe banca tehnică la 11 august, înlocuindu-l pe Mircea Rednic. De atunci, pe lângă eşecul din Cupa României, a bifat o victorie, două remize şi o înfrângere în Liga I.

UPDATE 20.53 - După eliminarea din cupă, Grigoraş a oferit primele declaraţii la Digi Sport:

„E o înfrângere grea, e supărare mare. Poate era altceva dacă fructificam una dintre ocaziile de la 0-0. Aşa, după ce că n-am reuşit să marcăm din situaţii clare, ne-am mai şi dat un autogol. E foarte greu să mai revii de la 0-2, în aceste condiţii. Eu voi rămâne la CFR Cluj atâta timp cât voi fi susţinut. Trebuie să-i întrebaţi pe cei din conducere în legătură cu demiteri şi alte lucruri. Eu merg mai departe, o vom lua meci cu meci, pas cu pas“, a afirmat tehnicianul CFR-ului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA