Dezamăgitor!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a doua oară de când se desfăşoară Campionatele Mondiale de atletism, România se întoarce acasă fără nicio medalie. Criza din acest sport continuă. Atleţii români au avut o

Pentru a doua oară de când se desfăşoară Campionatele Mondiale de atletism, România se întoarce acasă fără nicio medalie. Criza din acest sport continuă.

Atleţii români au avut o prestaţie mediocră la Osaka şi au completat astfel seria rezultatelor nefavorabile din acest sezon. În primăvară, tricolorii ratau după 37 de ani o prezenţă pe podium la Campionatele Europene de sală.

Accidentarea triplusaltistului Marian Oprea, chiar înainte de startul celei de-a 11-a ediţii a Mondialelor, ne-a lăsat şi de această dată fără medalie, la fel ca şi în ediţia din 2003. Singurele rezultate cât de cât notabile au fost locul patru obţinut în finala de la disc de Nicoleta Grasu şi poziţia a cincea înregistrată de Lidia Şimon în proba de maraton.

Grasu a ratat de puţin bronzul, la mai puţin de un metru, în timp ce Şimon, deşi a făcut o cursă bună, nu a mai avut forţa de a mai avea un final de cursă care s-o aducă între primele trei clasate. Situaţia existentă nu bucură pe nimeni, mai ales că a rămas mai puţin de un an până la Jocurile Olimpice de la Beijing. "Va trebui să se facă o analiză serioasă şi să se îndrepte din greşeli. Marea mea bucurie a fost reprezentată la această ediţie de prestaţia tinerilor pe care i-am deplasat la Osaka.

Dacă vor merge pe aceeaşi linie, lucrurile se vor schimba în viitor. Accidentarea lui Oprea a contat mult la această ediţie. Dacă el va fi apt şi nu vom avea şi alte probleme, sunt convinsă că ne putem întoarce cu două medalii de la Jocurile Olimpice care vor avea loc anul viitor la Beijing", îşi păstrează tonul optimist fosta mare atletă Iolanda Balaş.

Medicina sportivă e la pământ, atleţii nu au unde să se pregătească, iar acest lucru începe să se vadă din plin la marile competiţii la care participăm Iolanda Balaş preşedinte Fundaţia Atletismului Românesc