Deviza lui Djokovici explică ascensiunea sa: Cum a reușit să ajungă peste Federer și Nadal

0
Publicat:

Ellen Johnson Sirleaf (84 de ani), câștigătoare a premiului Nobel pentru pace, a rostit, cândva, o frază celebră, preluată apoi și de regretatul pugilist, Muhammad Ali: „Dacă visurile tale nu te sperie, ele nu sunt suficient de mari“.

Iar aceasta pare a fi filosofia după care se ghidează și Novak Djokovici (Serbia, 36 de ani, 1 ATP). Pare ireal acum, însă, la finalul anului 2010, Nole avea în CV un singur trofeu de Grand Slam, câștigat la Australian Open 2008. Și a trebuit să aștepte încă trei ani, pentru a-l cuceri pe al doilea, la Australian Open 2011.

În acel moment, principalii săi rivali din circuit păreau a fi la ani-lumină distanță de Djokovici. Pentru că Nadal avea deja 9 Grand Slam-uri în palmares, iar Federer 16! La vremea respectivă, visul lui Djokovici, de a-i depăși pe cei doi, părea a fi o nebunie, în stare pursă. Astăzi, acel vis e o realitate.

Acești doi tipi au fost obsesia mea din ultimii 15 ani. Din punct de vedere profesional, mă refer. Așa că e incredibil să stau aici acum, știind că i-am depășit pe amândoi, în ceea ce privește numărul total al trofeelor de Grand Slam“, a spus Djokovici, cu un zâmbet larg pe față, la sesiunea foto de la Turnul Eiffel de după triumful său, la French Open 2023.

Această confesiune făcută de Novak ne arată mentalitatea sa. Datorită căreia a devenit, în acest moment, cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor. Și ne oferă, cât de cât, o idee despre „foamea“ sa incredibilă pentru a atinge noi recorduri în tenis.

Clasamentul jucătorilor cu cele mai multe trofee de Grand Slam

1. Novak Djokovici (Serbia) – 23 de trofee

2. Rafael Nadal (Spania) – 22 de trofee

3. Roger Federer (Elveția) – 20 de trofee

4. Pete Sampras (SUA) – 14 trofee

5. Roy Emerson (Australia) – 12 trofee

Unde a câștigat Novak Djokovici cele 23 trofee de Grand Slam?

*Australian Open: 10 (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023)

*French Open: 3 (2016, 2021, 2023)

*Wimbledon: 7 (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022)

*US Open: 3 (2011, 2015, 2018)

De cine a trecut Novak Djokovici, în drum spre trofeul de la French Open 2023?

*Turul I: 6-3, 6-2, 7-6 cu Kovacevic (114 ATP)

*Turul II: 7-6, 6-0, 6-3 cu Fucsovics (83 ATP)

*Turul III: 7-6, 7-6, 6-2 cu Davidovich Fokina (34 ATP)

*Optimi: 6-3, 6-2, 6-2 cu Varillas (94 ATP)

*Sferturi: 4-6, 7-6, 6-2, 6-4 cu Khachanov (11 ATP)

*Semifinale: 6-3, 5-7, 6-1, 6-1 cu Alcaraz (1 ATP)

*Finala: 7-6, 6-3, 7-5 cu Ruud (4 ATP)

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală