Denisa Dedu:„Ne dorim foarte mult să ajungem în semifinale. Merităm asta!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a trecut greu de Spania, scor 27-25, în grupele principale la Campionatul European de handbal, după o primă repriză foarte slabă şi după ce au fost conduse la pauza cu două goluri

Portarul Denisa Dedu, una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren, a vorbit imediat după meci la micorfonul TVR.

„A fost un meci intens, într-adevăr. Ştiam că o să fie un meci cu multe ambiţii, ştiam că Spania e o echipă luptătoare. Dar şi noi suntem la fel. E bine că nu am cedat şi am reuşit să câştigăm. POate nu am jucat la la cel mai înalt nivel, dar spiritul de luptă nu ne-a lipsit.

Nu ştiu dacă au jucat ca să ne încurce, cred că au vrut să facă un meci bun, să se bucure. Ştiam că nu va fi uşor, ştiam că Spania are jucătoare valoroase, care luptă tot timpul, dar ca echipă noi am fost mai bune.

Cel mai important acum e să ne recuperăm. Nu am avem timp de odihnă, trebuie să fim pregătite. O să tratăm meciul foarte serios, mergem la victorie. Ungaria are jucătoare bune, valoroase, dar important e ce facem noi, nu adversarul. Ne dorim foarte de mult să ajungem în semifinale, consider că merităm. Am făcut meciuri bune până acum şi că merităm să fim acolo“, a declarat Denisa Dedu,

Pentru a-şi asigura calificarea în semifinalele Campionatului European din Franţa, România are nevoie de cel puţin un rezultat de egalitate cu Ungaria (miercuri, ora 19:00, la TVR)

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute