„Déjà Vu“ pe Wembley! O nouă controversă engleză macină microbiştii de pe tot mapamondul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penalty-ul care a precedat golul care a trimis Anglia în finala Euro 2020 a venit după o decizie a arbitrului Danny Makkelie (Olanda), care a stârnit un val uriaş de indignare la nivel mondial.

Până miercuri seară, Euro 2020 ar fi fost un turneu de care ne-am fi amintit, peste ani, din cauza infarctului suferit de danezul Christian Eriksen pe teren, în timpul meciului cu Finlanda.

Arbitrul olandez, Danny Makkelie, a schimbat însă această situaţie. Şi şi-a câştigat definitiv locul în istoria acestei întreceri, devansându-l pe Eriksen, printr-o decizie controversată. Pentru că penalty-ul pe care l-a acordat, în minutul 102, în favoarea Angliei, poate fi catalogat în multe feluri, doar o decizie incontestabilă nu! De altfel, reacţiile care au curs după finalul partidei de pe „Wembley“ au confirmat că Makkelie mai degrabă a greşit. 

„Eu n-aş fi decis un asemenea meci aşa“

Poate cea mai bună analiză a fazei în care Raheem Sterling a căzut în careul danez a venit din partea lui Mark Clattenburg (46 de ani), fost arbitru FIFA. Clattenburg, care e englez, analizează fazele discutabile ale turneului final pentru postul ESPN. De-a lungul carierei sale stelare la nivel internaţional, Clattenburg a arbitrat finala Ligii Campionilor din 2016, dar şi finala Euro 2016, în care Portugalia a învins Franţa, scor 1-0. 

"E un penalty extrem de discutabil. E genul ăla de penalty când tu, ca arbitru, trebuie să-ţi pui următoarea întrebare: Oare vrei să decizi soarta unui meci, pe baza unei asemenea decizii? Dacă există contact în careu, la viteza pe care o avea Raheem Sterling, arbitrul, în mod automat, o să dea penalty. Dacă eu aş da un penalty la un meci atât de mare? Nu prea sunt sigur. M-aş întreba dacă vreau să decid meciul cu o asemenea decizie, mai ales că vorbim de un meci atât de important... Când am văzut faza în timp real, în timpul partidei, înainte de reluări, am înţeles de ce s-a dat penalty. Odată ce arbitrul a dat acest penalty, nu poate fi catalogată decizia lui drept o greşeală flagrantă pentru că, în mod evident, există un contact acolo, în careu", a fost opinia fostului mare arbitru. 

Selecţionerul danez: "Nu ar fi trebuit să fie penalty!"

Decizia acordării loviturii de 11 metri care a decis calificarea Angliei a fost catalogată şi de selecţionerul danez drept o eroare. "A fost un penalty care nu ar fi trebuit să fie un penalty. E foarte clar că Raheem Sterling îşi agaţă piciorul şi cade. Cu cinci secunde înainte, el aleargă pe lângă o a doua minge care este în teren. Trebuia să oprească jocul. Una e să pierzi un meci, dar alta e să-l pierzi în acest mod. E foarte enervant şi e păcat pentru băieţi. Suntem foarte dezamăgiţi", a spus Kasper Hjmuland.

Mourinho a luat partea Danemarcei

„The Special One“, un admirator al fotbalului englez, a dat şi el un verdict negativ în privinţa penalty-ul controversat. „Anglia a fost fantastică şi e o echipă mai bună decât Danemarca. Danezii şi-au depăşit limitele, Anglia a câştigat pe merit, dar pentru mine nu e niciodată penalty. Nu înţeleg decizia arbitrului. Cu atât mai puţin faptul că VAR-ul nu a chemat arbitrul să se uite la fază sau că nu a întors decizia. Ca om de fotbal, sunt dezamăgit că acel penalty a fost acordat“, a spus Mourinho, care începând din acest sezon va antrena AS Roma.

55 de ani de la cea mai mediatizată fază de la un turneu final

Penalty-ul controversat de pe „Wembley“ a amintit de o altă decizie discutabilă, în favoarea Angliei. Cea din finala Mondialului din 1966, când naţionala Albionului a învins Germania, după prelungiri, scor 4-2, pe fostul „Wembley“. Atunci, reuşita de 3-2 a lui Geoff Hurst, în minutul 101, a fost validată la semnalizarea tuşierului Tofiq Bahramov (URSS), deşi nu era clar, dacă mingea a trecut linia porţii în întregime sau nu. Peste ani, când tehnologia a avansat, analiza video a fazei respective a demonstrat că mingea n-a trecut linia porţii, în întregime, ci doar cu 97% din circumferinţă.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie