Decizie radicală: S-a anulat Maratonul Internaţional Bucureşti de duminică! Explicaţii oficiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului, anunţa că şi el urmează să alerge într-o cursă virtuală de 5 kilometri

La conferinţa evenimentului, care a avut loc marţi, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, vorba apăsat despre importanţa sportului în această perioadă. În numai 72 de ore, situaţia s-a schimbat.

Bucharest RUNNING CLUB anunţă că, la solicitarea autorităţilor, cursa de maraton a alergătorilor profesionişti din cadrul Raiffeisen Bank Bucharest Marathon nu se va mai putea desfăşura în acest weekend, având în vedere evoluţia situaţiei actuale, în care numărul de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 din Bucureşti a atins nivelul de 2,28 la mia de locuitori. Această decizie nu va afecta alergătorii înscrişi la cursele virtuale, care vor participa individual, în condiţiile anunţate iniţial, în perioada 11 – 18 octombrie, pe traseul şi în intervalul orar pe care îl aleg.

„În contextul în care numărul de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în Bucureşti a atins cote alarmante, de 2,28 la mia de locuitori, vă informăm, cu regret, că Maratonul Bucureşti trebuie să fie anulat. Experţii în sănătate  publică au alertat membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în privinţa riscului real la care se expun atleţii care vin la Bucureşti pentru a participa la Maraton, dar şi asupra riscului pe care un eveniment de o asemenea amploare îl ridică, inevitabil, la adresa sănătăţii publicului. Regretăm în mod deosebit că această decizie trebuie luată, mai ales cu atât de puţin timp înainte de data anunţată pentru desfăşurare. Totuşi, considerăm că este o decizie imperios necesară, atunci când este în joc sănătatea sportivilor invitaţi şi a concetăţenilor noştri.”, se arată în scrisoarea primită vineri seară din partea Ministerului Tineretului şi Sportului.

În 11 octombrie, urmau să ia startul din Piaţa Constituţiei 250 de alergători profesionişti, în încercarea de a se califica pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Alergătorii înregistraţi la competiţiile virtuale, însă, vor participa în condiţiile anunţate iniţial, urmând să alerge la cursele pentru care s-au înscris, în perioada 11-18 octombrie, pe traseul şi în intervalul orar pe care îl doresc. 

“Noi, echipa Bucharest RUNNING CLUB, împreună cu partenerii evenimentului, am făcut tot ceea ce a fost posibil, pentru ca evenimentul fizic să se desfăşoare în condiţii de deplină de siguranţă pentru alergătorii profesionişti. Sperăm ca acele calităţi, specifice alergătorului de maraton - determinarea, anduranţa, planificarea - să îi ajute pe cei care se pregătiseră să concureze în 11 octombrie, să depăşească acest moment. Este un moment dificil, cu atât mai mult cu cât alergătorii se află chiar acum în Bucureşti, unii dintre ei veniţi de pe alte continente”, a declarat Valeria van Groningen, Preşedinte, Bucharest RUNNING CLUB. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO