De ce s-a „rupt“ Halep: Apare o nouă ipoteză pentru problemele Simonei din ultima perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) are un sezon groaznic din punct de vedere medical. A jucat foarte puţin, doar 15 partide cap-coadă (11 victorii, 4 înfrângeri) şi a tot ratat turnee din cauza unor accidentări.

Doha, Dubai, două turnee de la care Halep s-a retras în februarie 2021 din cauza problemelor lombare. Apoi, în martie, înaintea meciului cu Alexandrova, la Miami, Simona s-a retras, iarăşi, din cauza problemelor medicale. În fine, acum, la Roma, constănţeanca s-a „rupt“ în timpul duelului cu Kerber din turul II.

Practic, în primele cinci luni şi jumătate, Halep mai mult s-a luptat cu accidentările decât cu adversarele de pe teren! Apare o întrebare: de ce o jucătoare de doar 29 de ani a ajuns să stea atât de mult pe tuşă? Fanatik.ro a oferit o posibilă explicaţie. Vorbim despre o decizie neinspirată luată de Simona, anul trecut, înainte de Australian Open.

Sorana a renăscut cu Cercel în echipă

Concret, înainte de primul Grand Slam din 2020, Halep a renunţat, surprinzător, la serviciile celui mai vechi om din stafful ei: preparatorul fizic, Teo Cercel. Acesta a fost alături de „Simo“, încă din 2013, de când a început ascensiunea româncei în ierarhia mondială.

După ce Halep a renunţat la el, Cercel n-a stat mult timp fără angajament. Fiind considerat unul dintre cei mai buni specialişti din lumea tenisului românesc, el a fost luat imediat în echipa Soranei Cîrstea (59 WTA). Care acum, la 31 de ani, traversează, probabil, cel mai bun sezon pe care l-a avut, în ultimii ani, cucerind şi un titlu WTA, la Istanbul. A fost primul triumf al Soranei în circuit, după o aşteptare de 13 ani!

Cu iubitul în lojă, în loc de preparatorul fizic

Revenind la Halep, după despărţirea de Teo Cercel, ea a lucrat cu mai mulţi preparatori fizici, precum Marian Lupu sau Cosmin Diaconeasa. Doar că Diaconeasa, care se ocupă acum de pregătirea Simonei, n-a însoţit-o, de pildă, la Madrid, după cum a notat prosport.ro. De fapt, la Caja Magica, în loja Simonei s-au aflat doar trei persoane: antrenorul Darren Cahill, fizioterapeuta spaniolă Paula Clos şi iubitul jucătoarei, Toni Iuruc.

Iar concedierea lui Cercel din 2020 n-a fost singura decizie ciudată a Simonei. De curând, ea a renunţat şi la antrenorul ei din România, Artemon Apostu-Efremov, după cum „Adevărul“ a scris aici.

CITEŞTE ŞI:

Halep a făcut anunţul mult aşteptat: Cât de gravă e accidentarea suferită la Roma

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort