De ce i se spune Fantomas lui Octavian Bellu şi ce dramă a trăit în copilărie cel mai mare antrenor din gimnastică
0Legendarul tehnician de gimnastică Octavian Bellu, cel mai de succes antrenor din lume, a condus lotul olimpic feminin între 1990 şi 2005 şi din 2010 până în 2016.
Puţini sunt cei care ştiu că, în copilărie, Bellu era poreclit Fantomas. “La 3 ani, pe mine m-a muşcat câinele bunicii. Mă cunoştea, dar mi-am pus o mască de gaze şi m-am dus la el. M-a muşcat de jumătate de faţă. Urechea a fost desprinsă complet – mi-a găsit-o prin grădină bunica –, şi am rămas cu o cicatrice de la ochi până aproape de bărbie. Prin clasa a V-a, această cicatrice se albise. Ştiţi filmul cu Jean Marais, Louis de Funès şi Mylène Demongeot? E, personajul „Fantomas“ din film avea o cicatrice. Apoi, eu umblam cu cămaşă neagră şi cravată neagră. Mă gândeam că, dacă tot arăt ca dracu’, măcar să fie imaginea completă. Eu am vrut să-mi spun Peyrac, de la personajul Jeoffrey de Peyrac, jucat de Robert Hossein în filmul Angélique, regina îngerilor (1964). El avea o cicatrice asemănătoare. Dar nu s-a prins această poreclă”, a povestit Bellu într-un interviu acordat “Weekend Adevărul”.
“Aveam dorinţa să fac orice sport posibil. Bine, erau şi alte vremuri. Probabil nu vă imaginaţi ce însemna un campionat de volei la bătătorul de covoare din spatele blocurilor. Sau campionatele de fotbal între cartiere, pe caldarâm, cu ghiozdanele puse drept porţi. Mai ieşea şi cu bătaie, ne mai şi zgâriam. Eram mai puţin sensibili decât copiii de astăzi. Ne zgâriam, ne dădeam cu puţin pământ şi gata. Probabil, din punct de vedere al anticorpilor, stăteam foarte bine la vremea respectivă. Ne-am zgâriat în gard, am mâncat cireşe nespălate pe care le furam – parcă ne provocam imunitatea asta şi nici nu eram aşa de cocoloşiţi. Şi uite că încă suntem pe picioare. Un alt hobby ar fi presupus timp. Or, fiind aproape absorbit total de diferite sporturi, şcoala fiind şcoală, nu mai aveam timp. Spuneam că, astăzi, copiii nu mai ştiu să se joace. Păi, noi aveam campionate de capace, de chibrituri. Luam capace de bere, le aşezam într-un cerc, aruncam cu un obiect către cercul respectiv, ca la curling, şi câte ieşeau în afara cercului, pe alea le luai. Jocuri naive, dar stăteam în aer liber, socializam cu copiii din jur. Eu înţeleg, nu aveam la ce să ne uităm la televizor. Căpitanul val-vârtej şi filmele lui Sergiu. Sau Sfântul, cu detectivul Simon Templar jucat de Roger Moore. Dar programul era foarte scurt, nu eram dominat de această preocupare: ce se întâmplă în societatea românească. Nu era niciun breaking news. Viaţa mergea mult mai liniştit, mult mai lipsită de sincope datorate ştirilor. Nu ştia nici dracu’ c-a fost un accident sau cine ştie ce s-a întâmplat undeva. Eram şi mai concentraţi pe învăţătură”, a mai povestit tehnicianul în vârstă de 65 de ani.