De ce domină jamaicanii probele de sprint în atletism?

Jamaicanul Usain Bolt a câştigat a treia medalie olimpică de aur consecutivă în proba de 100 de metri sprint, în timp ce compatrioata sa Elaine Johnson s-a impus în întrecerea similară feminină, săptămâna trecută, consolidând dominaţia sprinterilor jamaicani asupra probei-regine a întrecerilor de atletism. Financial Times explică unii din factorii care transformă o ţară de 2,7 milioane de locuitori în leagănul celor mai rapizi oameni din lume.

Cu un timp de 9,81 de secunde, Usain Bolt a reuşit din nou să îl întreacă pe principalul său rival, americanul Justin Gatlin, rămas de ani buni în urma jamaicanului chiar şi în ciuda folosirii unor metode incorecte – sprinterul american a avut două suspendări pentru dopaj. Cu această performanţă, Bolt s-a înscris din nou în topul 50 al celor mai rapide curse de 100 de metri din istorie, dintre care 29 aparţin sprinterilor jamaicani – majoritatea alergate Bolt şi contemporanii săi, Asafa Powell sau Johann Blake, şi al cărui record aparţine chiar lui Bolt.

Performanţa a fost reeditată şi în cursa feminină, acolo unde Elaine Johnson a câştigat medalia de aur, în timp ce Shelly-Ann Fraser-Pryce se va întoarce în Jamaica cu bronzul olimpic. Iar sprinterii jamaicani sunt mari favoriţi şi în proba de 200 de metri, precum şi în ştafetele de 4x100 de metri.

Întrebat despre dominaţia jamaicană asupra sprintului, Bolt o pune pe seama culturii sportive a ţării: sprinterii sunt echivalentul fotbaliştilor din ţările europene ca nivel de notorietate în ţara caraibiană, în timp ce campionatele naţionale sunt televizate şi umplu tribunele. 

„Avem un sistem bun”, a spus triplul campion olimpic. „Campionatele naţionale atrag din ce în ce mai mulţi competitori. Vom avea atleţi buni pentru mulţi ani de acum încolo.”

Genetica, de partea jamaicanilor

Jamaicanii au parte şi de un ajutor natural, destul de semnificativ cât să facă diferenţa la nivel înalt. Un studiu realizat în 2010 de cercetători americani notează că o anume genă asociată sprinterilor de performanţă - prin care un cord mai mare decât media asigură un transfer mai rapid de oxifen către muşchi – este mai preponderentă în jamaicani decât în vest-africani, care la rândul lor o au mai preponderentă decât europenii.

În acelaşi timp, descendenţa africană le oferă jamaicanilor o cantitate mai mare de fibre musculare pentru sprint decât al competitorilor de alte rase, ce se reflectă în faptul că primii zece timpi din istoria probei de 100 metri aparţin doar atleţilor de culoare. 

Suspiciuni de dopaj

În acelaşi timp, faptul că Jamaica a avut un influx aproape spontan masiv de sprinteri de elită, începând cu 2005 – când Asafa Powell a stabilit un nou record mondial – ar putea indica şi un program de dopaj, fie la nivelul atletismului jamaican, fie la nivel individual.

Bolt nu a picat niciun test antidoping până în prezent, însă atât Powell cât şi Shelly-Ann Fraser-Pryce au trecut prin suspendări pentru dopaj. În urmă cu câteva luni, o probă antidoping retestată a lui Nesta Carter - un membru al ştafetei jamaicane de 4x100 metri care a câştigat aurul olimpic în 2008  - a arătat că acesta avea un stimulant interzis în sânge în timpul întrecerii de la Beijing.

Jurnalistul Richard Moore, care a scris o carte bazată pe o investigaţie jurnalistică despre dominaţia recentă a jamaicanilor în probele de sprint, este de părere că statul jamaican nu execută un program expert de dopaj la nivelul sprinterilor, ci mai degrabă nu reuşeşte să impună reglementările antidoping – ceea ce le permite măcar unor dintre sprinteri să folosească substanţe ajutătoare.