Darren Cahill, impresionat de Simona Halep: Ce schimbare a remarcat la eleva sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darren Cahill (stânga), antrenorul cu care Simona Halep se înţelege de minune

Halep (2 WTA) a fost lăudată de antrenorul ei, înaintea meciului pe care îl va juca, astăzi (ora 10.00, Eurosport), în turul II, cu australianca Ajla Tomljanovici (72 WTA), o sportivă pe care a învins-o de fiecare dată, în precedentele trei întâlniri.

Simona Halep (2 WTA) a înregistrat cele mai bune rezultate la un Grand Slam la French Open, însă, probabil, puţini îşi amintesc astăzi că prima ei mare performanţă la un turneu major a venit la Melbourne.

Se întâmpla în 2014, pe când Simona avea doar 22 de ani. Atunci, o necunoscută în elita tenisului feminin, Halep a avansat până în sferturile Australian Open, trecând, pe rând, de Katarzyna Piter, Varvara Lepchenko şi Zarine Diyas, înainte de a se opri după duelul cu Dominika Cibulkova, în faţa căreia a luat doar trei game-uri. A fost primul mare rezultat pentru „Simo“ care, în acel an, avea să joace şi o finală la French Open, plus o semifinală, la Wimbledon.

Între timp, anii au trecut, iar Halep a devenit o jucătoare matură, cea mai constantă din circuitul feminin, care rezistă în Top 10 din ianuarie 2014. În dialog cu cei de la Sky Sports, antrenorul australian al Simonei, Darren Cahill, a remarcat că eleva ei a progresat enorm, în ultimii ani, mai ales în privinţa modului în care îşi gestionează emoţiile pe teren.

„Comportamentul ei s-a schimbat cu trecerea anilor în bine. Atitudinea Simonei, în ultimele zile, a fost grozavă. Iubeşte să joace în Australia! Simona are un moral excelent în această perioadă. Am văzut multe meciuri din primul tur, sunt multe jucătoare în formă. Oricine poate câştiga, dar eu sper să fie Simona“, şi-a început Cahill discursul.

Antrenorul australian de 55 de ani a remarcat că, în ciuda pandemiei, care a afectat pregătirile pentru primul Grand Slam al anului, la Melbourne se află acum nişte sportive în formă maximă. „Jucătoarele n-au avut ocazia să dispute prea multe meciuri în 2021. Dar toate cele care au venit la Australian Open arată foarte, foarte bine. Toate îşi dau seama că e un prilej să realizeze ceva important. Se vede că nu prea au pierdut timpul în noiembrie şi decembrie. E un moment în care tenisul feminin a devenit extrem de interesant. Doar dacă mă uit pe tablou şi citesc Barty, Serena, Naomi, Svitolina, Kenin, Kvitova, Swiatek şi Muguruza... Nimeni n-ar fi surprins ca una din acestea să câştige turneul“, a continuat Cahill.

Acesta a şi identificat principala calitate de care va avea nevoie viitoarea campioană de la Australian Open: „Se va impune jucătoarea care nu cunoaşte frica, care iese pe teren şi îşi face jocul. Cine nu va avea probleme de sănătate şi va crede în ea are cele mai mari şanse“.

24 de victorii şi zece înfrângeri a adunat Simona Halep până acum, în 12 participări la Australian Open.  
Mai multe pentru tine:
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat